Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, legislaţia naţională a fost îmbunătăţită şi modificată, în materia drepturilor şi obligaţiilor care guvernează relaţia părinte-copil, fiind inserate o serie de concepte de natură juridică noi, cum ar fi de exemplu autoritatea părintească asupra copilului.

Aceste instituţii de natură juridică, vor face obiectul discuţiilor noastre şi vor fi prezentate justiţiabilului prin prisma prevederilor legislaţiei civile actuale. Astfel, principiul care se aplică în relaţia dintre părinte şi copil, este cel stabilit în cadrul articolului 503 aliniatul 1 Cod civil, mai precis “părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească”. Este de observat faptul că legiuitorul evidenţiază egalitatea de drepturi între părinţi, în ceea ce priveşte modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, indiferent dacă aceştia sunt ori nu căsătoriţi, indiferent dacă copilul este din căsătorie sau din afara acesteia. Noţiunea de autoritatea părintească are o definiţie legală, prevăzută în cadrul articolului 483 aliniatul 1 Cod civil, unde se subliniază faptul că - “autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi”. Aceste drepturi şi îndatoriri aferente persoanei copilului, sunt exercitate de către cei doi părinţi “numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate” (articolul 483 aliniatul 2 Cod civil), cu menţiunea expresă făcută de către legiuitor că - “Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori” (articolul 483 aliniatul 3 Cod civil). Autoritatea părintească se exercită de către cei doi părinţi până la data când copilul dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină (articolul 484 Cod civil), de regulă aceasta se întâmplă la momentul când copilul împlineşte vârsta de 18 ani. În măsura în care între părinţii copilului apar neînţelegeri, cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, acestea vor fi lămurite de către instanţa de judecată, în mod special instanţa de tutelă, aceasta fiind judecătoria. Instanţa de tutelă va dispune prin hotărâre judecătorească, reglementând neînţelegerilor apărute asupra modalităţii de exercitare a autorităţii părinteşti, după ce în prealabil îi ascultă pe cei doi părinţi şi are în vedere şi concluziile cuprinse în cadrul raportului psihosocial (articolul 486 Cod civil). În cadrul acestei proceduri contradictorii jurisdicţionale, ascultarea copilului minor este obligatorie în măsura în care acesta a împlinit vârsta de 10 ani (articolul 264 aliniatul 1 Cod civil), copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani poate fi ascultat dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei (articolul 264 aliniatul 2 Cod civil).