O soluţie destul de importantă, ca şi consecinţe juridice care vor fi produse pentru viitor, a fost pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în materia dreptului muncii, mai precis conţinutul contractului individual de muncă.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reunită în cadrul unui Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din data de 20 mai 2019, faptul că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, în cadrul dosarului cu număr 16121/110/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, pe cale de consecinţă, a stabilit că – „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) şi art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina şi în legătură cu munca sa, este interzisă şi este sancţionată cu nulitatea clauzei astfel negociate”. De menţionat, de altfel, evidenţiem de fiecare dată, faptul că această hotarâre judecătorească pronunţată în cadrul procedurii speciale de dezlegare a unor chestiuni de drept este obligatorie pentru instanţele de judecată, numai pentru viitor.

Prin această decizie instanţa supremă ne spune, practic că în cadrul contractelor individuale de muncă, ori în cadrul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă, părţile contractuale, mai precis angajatorul şi angajatul, nu pot să insereze clauze contractuale prin care să stabilească care va fi cuantumul sumelor care vor fi folosite pentru acoperirea prejudiciului produs de către angajat, în derularea obligaţiilor inserate în cadrul contractului ori a fişei postului. Sancţiunea care trebuie să fie aplicată de către judecătorul care soluţionează astfel de cauze, este cea a nulităţii acestei clauze contractuale inserate în cadrul contractelor individuale de muncă. Acum, ce deocamdată nu se poate cunoşte, până ce nu vom avea şi motivarea deciziei pronunţate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este dacă această nulitate este una absolută ori este una relativă.

Acest aspect fiind de o importanţă crucială, întrucât dacă în cazul nulităţii absolute, aceasta poate să fie invocată de către judecător din oficiu, în cazul nulităţii relative aceasta va trebui să fie invocată de către partea căreia îi profită, mai precis angajatul, în cadrul unei cereri reconvenţionale, ca şi modalitate de apărare faţă de cererea de chemare în judecată formulată de către angajator.