După cum s-a putut observa, prin articolul de săptămâna trecută am început să prezentăm cititorilor noştri, reglementarea legislativă cuprinsă în cadrul Codului civil nou, privind divizibilitate (fiecare debitor răspunde pentru partea sa din datorie) şi solidaritate (oricare dintre creditor poate să urmărească pe debitorul comun pentru întreaga datorie; oricare dintre debitori poate să fie urmărit de creditorul comun pentru întreaga datorie).

În ipoteza în care vobim despre solidaritatea activă, conform articolului 1437 Cod civil: „debitorul poate plăti, la alegerea sa, oricăruia dintre creditorii solidari, liberându-se astfel faţă de toţi”, excepţie făcând cazul în care unul dintre creditori a introdus o acţiune în justiţie prin care tinde la recuperarea dreptului de creanţă, caz în care debitorul se poate libera doar prin plata faţă de creditorul urmăritor. În acelaşi timp debitorul urmărit poate să opună creditorului care solicită executarea obligaţiei, compensaţia care a operat faţă de un alt creditor solidar, însă numai cu privire la partea din creanţă care ar reveni creditorului faţă de care a operat compensaţia (articolul 1438 Cod civil). În ceea ce priveşte termenul de prescripţie extinctivă, o cauză de suspendare care afectează cursul termenului de prescripţie în favoarea unuia dintre creditorii solidari, poate să fie invocată de oricare dintre creditorii solidari (articolul 1441 aliniatul 1 Cod civil). De asemenea în ipoteza în care termenul de prescripţie este afectat de o cauză de întrerupere care operează faţă de unul dintre creditorii solidari, aceasta poate să fie invocată de oricare dintre creditori (articolul 1441 aliniatul 2 Cod civil). În ceea ce priveşte solidaritatea pasivă ori solidaritatea între debitori, aceasta nu se prezumă, ci trebuie să fie prevăzută de către legiuitor ori să fie stabilită de către părţi în mod expres. Legiuitorul a stabilit faptul că există o prezumţie de solidaritatea între debitorii unei obligaţii contractate în exerciţiul unei întreprinderi (practic vorbim despre solidaritatea în cadrul obligaţiilor comerciale) – articolul 1446 Cod civil. În ipoteza solidarităţii pasive, legiuitorul reglementează o serie de efecte speciale, după cum urmează: creditorul poate să ceară oricăruia dintre debitori executarea în totalitate a obligaţiei, iar urmărirea pornită împotriva unuia dintre debitori nu îl împiedică pe creditor să se îndrepte şi împotriva celorlaţi debitori solidari (articolul 1447 Cod civil). În ceea ce privește problema prescripţiei extinctive, legiuitorul a stabilit faptul că suspendarea şi întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre debitorii solidari produc efecte şi faţă de ceilalţi codebitori (articolul 1449 aliniatul 1 Cod civil).