În cadrul oricărui litigiu care se înregistrează pe rolul  instanțelor de judecată,  prima problema care se pune în discuție de către judecător, la primul termen de  judecată cu procedura completă, este competență instanței de a  judecă  litigiul pendinte, întrucât doar o instanța competență din punct de vedere material și teritorial, poate să pronunțe o soluție legală și întemeiată.

Competență instanțelor de judecată se determina în funcție de obiectul cererii  de chemare în judecată, din punct de vedere material și în funcție de domiciliul (regulă în materie) părților din punct de vedere teritorial.

Cu toate acestea Codul de procedura civilă reglementează  în partea  finală  o  serie  de proceduri speciale unde competență instanțelor de judecată poate să derive de la prevederile care reprezintă regulă în materie  și care sunt obligatorii pentru judecător.

Astfel, una dintre aceste proceduri, este cea a divorțului, unde, legiuitorul, a stabilit la articolul 915 alin. 1 faptul că  – „Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul”.

Analizat acest text de lege se poate  observă faptul că se vorbește despre noțiunea de domiciliul comun al părților, ori se pune problema ce înțelegem prin domiciliul comun.  

Instanța supremă într-o decizie de speță a evidențiat faptul că  – „are caracter absolut competenţa prevăzută de art. 915 alin. 1 C. proc. civ., reclamantul neavând drept de opţiune între instanţele enumerate în cuprinsul acestui articol; astfel, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, dacă unul dintre aceştia locuieşte în raza sa teritorială. ”Noţiunea „domiciliu comun” semnifică ultima locuinţă în care soţii au convieţuit în mod efectiv, unde s-a desfăşurat viaţa lor de familie, relevanţă având, la stabilirea competenţei teritoriale, locuinţa în fapt, iar nu cea menţionată în cărţile de identitate”” (Decizia nr. 1591 din 23 iulie 2020).

Așadar, ceea ce prezintă relevanță din perspectiva  determinării  competenței domiciliul comun și implicit și competență instanței  civile de a judecă cererea de desfacere a căsătoriei este locuința  unde părțile au stat efectiv  și nu cea  declarată  în față autorităților în cartea de identitate (de multe ori  această  poate să difere).