Dreptul de trecere nu are o reglementare juridică vastă în cadrul Codului civil, însă acesta generează, totuşi, ca incidenţă, litigii în faţa instanţelor de judecată şi este necesară cunoaşterea legislaţiei incidente de către justiţiabili, pentru ca aceştia să fie conştienţi de drepturile pe care le au şi modalitatea în care pot să fie protejate.

 

Astfel, Codul civil evidenţiază faptul că: „Întinderea şi modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înţelegerea părţilor, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosinţă continuă pe timp de 10 ani” – art. 619 Cod civil.

De avut în vedere faptul că dreptul de trecere nu este, în principiu, un drept cu titlul gratuit, mai precis, proprietarul fondului dominant nu poate să îl exercite în mod gratuit.

Este şi firesc să fie aşa, întrucât, dreptul de trecere reprezintă până la urmă o limitare a exercitării dreptului de proprietate, aplicată proprietarului fondului aservit şi această limitare este stabilită în favoarea proprietarului fondului dominant.

Aşadar, proprietarul fondului aservit suferă un prejudiciu, pentru felul în care, pentru o anumită parte clar determinată din imobilul care este deţinut în continuare de către acesta, care vizează atributele posesiei şi folosinţei pot să fie exercitate şi de către o altă persoană, adică proprietarul fondului dominant.

Această folosinţă nu poate să fie exercitată în mod gratuit, legiuitorul nu acordă acest drept proprietarului fondului dominant cu titlul gratuit, excepţie ipoteza în care părţile, adică proprietarul fondului aservit şi proprietarul fondului dominant convin în mod expres prin act juridic autentificat de către notarul public, ca exercitarea dreptului de trecere să fie făcută cu titlul gratuit.

În cazul în care o astfel de convenţie nu există, conform art. 620 alin. 1 Cod civil – „Termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiunea în despăgubire pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere”, proprietarul fondului aservit are la dispoziţie 3 ani ca să solicite instanţei de judecată să stabilească despăgubirile care îi sunt datorate pentru exercitarea dreptului de trecere.

De asemenea, trebuie să menţionăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 620 alin. 2 Cod civil: „În cazul în care încetează dreptul de trecere, proprietarul fondului aservit este dator să restituie despăgubirea încasată, cu deducerea pagubei suferite în raport cu durata efectivă a dreptului de trecere”.

Pentru a evita astfel de ipoteze este important ca despăgubirea care este acordată proprietarului fondului aservit să fie sub forma de chirie, adică o despăgubire lunară pentru folosirea părţii clar determinate din imobilul aservit.