Actualul Cod civil reglementează în mod expres prin normele sale un număr total de nousprezece contracte. Pe lângă aceste contracte denumite de către doctrina juridică contracte numite, circuitul juridic poate să dea naştere unui număr nelimitat de tipuri de contracte, acestea din urmă fiind denumite de către doctrina juridică contracte nenumite (datorită faptului că nu au o reglementare legală specifică).

  Însă, din multitudinea de contracte fie acestea numite, fie nenumite, o pondere importantă, în relaţiile sociale, o ocupă contractul de vânzare cumpărare. De altfel, acesta are şi cea mai vastă reglementare juridică cuprinsă în cadrul Codului civil, mai precis un număr total de 112 articole (art. 1650-art. 1762 Cod civil).

 Având în vedere reglementarea juridică destul de întinsă a acestui contract, nu putem să ne propunem ca în cadrul prezentei rubrici să atingem întreaga problematică aferentă acestuia, însă putem să supunem atenţiei cititorilor noştri unele aspecte particulare care sunt frecvent întâlnite.

 Astfel, în următoarea serie de articole vom trata problema garanţiei pe care o datorează vânzătorul pentru viciile ascunse ale bunului care face obiectul contractului de vânzare cumpărare.

 Garanţia pentru viciile ascunse, care incumbă vânzătorului, conţine o reglementare legală cuprinsă între articolele 1707 – 1715 Cod civil. Legiuitorul porneşte prin a realiza o prezentare a conţinutului garanţiei pentru viciile ascunse, stabilind în cadrul articolului 1707 alin. 1 Cod civil faptul că „vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic”.

 Ulterior, continuând cu prezentarea condiţiilor necesar a fi îndeplinite pentru a opera garanţia pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute, stabilind faptul că „garanţia este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului” (art. 1707 alin. 3 Cod civil) şi faptul că „vânzătorul nu datorează garanţie contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoştea la încheierea contractului” (art. 1707 alin. 4 Cod civil).

Dacă ar fi să rezumăm conţinutul textelor legislative prezentate anterior ajungem la concluzia că garanţia pentru viciile ascunse ale bunului cumpărat este datorată dacă viciul (defect calitativ) face ca bunul cumpărat să fie impropriu utilizării, ori să îi limiteze posibilitatea de utilizare, sau să îi diminueze valoarea de vânzare, iar acest viciu nu era cunoscut de către cumpărător şi era prezent până la momentul predării bunului.

 Totuşi se pune problema ce înţelege legiuitorul ca fiind viciu ascuns, iar răspunsul la această întrebare este prezent în articolul 1707 alin. 2 Cod civil – „este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent”.