Odată ce am luat la cunoștință de reglementarea cuprinsă în cadrul Codului civil, privind efectele juridice ale dreptului de ipotecă, vom prezenta justițiabililor reglementarea juridică aferentă punerii în executare a unui drept de ipotecă și vom începe prin a evidenția faptul că: „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, creditorul poate urmări bunul ipotecat” (art. 2429 Cod civil).

Însă dreptul de ipotecă nu poate să fie executat decât în virtutea unui titlu executoriu şi dacă creanța creditorului îndepliniește condiția privind caracterul cert, lichid şi exigibil al acesteia (art. 2430 Cod civil).

Legiuitorul evidențiază în mod expres faptul că: „Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii” (art. 2431 Cod civil), cu mențiunea faptului că există o  interdicție expresă stabilită de către legiuitor în ceea ce privește conținutul contractului de ipotecă, în sensul că: „Orice clauză potrivit căreia, pentru a garanta executarea obligaţiei debitorului său, creditorul îşi rezervă dreptul să devină proprietarul irevocabil al bunului sau să dispună de acesta fără formalităţile impuse de lege se consideră nescrisă” (art. 2343 Cod civil).

Așadar, clauza contractuală, prin care creditorul, în ipoteza în care debitorul nu își execută obligația garantată, dobândește de plin drept dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau dobândește de plin drept, dreptul de a dispune de bunul imobil, fără a se realiza transmiterea dreptului de proprietate cu respectarea formalităților impuse de legiuitor (contract autentificat de notarul public, publicarea în cartea funciară), reprezintă o clauză contractuală nescrisă – adică nu produce niciun fel de efect juridic.

O altă interdicție expresă reglementată de legiuitor este inserată la art. 2478 Cod civil, conform căreia „Creditorul nu poate urmări în acelaşi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale”.

Adică, în ipoteza în care un drept de creanță este garantat cu un bun imobil, dacă debitorul deține mai multe bunuri imobile, pentru aș realiza creanța, creditorul trebuie să urmărească în primul rând bunul ipotecat și numai în măsura în care „bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale”, atunci are dreptul de a cere și urmărirea bunurilor neipotecate.

Trebuie menționat faptul că executarea silită a dreptului de ipotecă se va realiza cu respectarea dispozițiilor cuprinse în cadrul Codului de procedură civilă (art. 2479 Cod civil).