Vom continua tema prezentată în cadrul articolului de săptămâna trecută, mai precis legislaţia cadru care reglementează drepturile pacienţilor, Legea 46 din 2003. Actul normativ mai sus evidenţiat reglementează drepturile pacienţilor, începând cu capitolul II, denumit „dreptul pacientului la informaţia medicală”.

Astfel, la articolul 4 din Legea 46 din 2003 se stabileşte faptul că „Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza”, text de lege care prin raportare la prevederile analizate în cadrul articolului de săptămâna trecută ar trebui să aibă o altă configuraţie.

Mai precis, principiul legislativ este că „pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune”, ori dacă inovaţia în materie medicală duce la descoperirea unor noi tehnici de tratare a unor boli, pacientul ar trebui să fie informat cu privire la existența acestora şi organele statului să îşi dea concursul pentru ca pacientul să poată să beneficieze de aceste noi tratamente. Până la momentul la care textul legislativ va fi modificat, pacientul va benefia de o informare doar cu privire la serviciile medicale disponibile în cadrul unităţii medicale unde se prezintă spre a fi tratat. Pacientul mai are dreptul să fie informat cu privire la: identitătea şi statutul profesional al furnizorilor de servicii de sănătate (articolul 5 aliniatul 1 Legea 46 din 2003); regulile şi obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării (articolul 5 aliniatul 2 Legea 46 din 2003); starea sa de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic (articolul 6 Legea 46 din 2003).

Informaţiile care sunt primite de către pacient, informaţii aferente drepturilor deţinute, trebuie să fie prezentate într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate, iar în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la cunoştinţă în limba maternă ori într-o limbă pe care o cunoaşte (articolul 8 Legea 46 din 2003). De asemenea, dacă informaţiile primite pot să producă trăiri emoţionale prea puternice, pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său (articolul 9 Legea 46 din 2003). Unul dintre cele mai importante drepturi deţinute de către pacient este cel stabilit la articolul 11 Legea 46 din 2003 „Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală” (fapt care nu se întâmplă niciodată în cadrul unei unităţi medicale).