Prin articolul din această săptămână, vom aduce în discuţie efectele juridice produse de efectuarea unei plăţi nedatorate, subiect care a fost prezentat săptămâna trecută prin evidenţierea prevederilor legale generale aplicabile.

Cu titlu de recapitulare, suntem în prezenţa unei plăţi nedatorate în ipoteza în care, deşi nu există datoria, o persoană realizează o plată. Odată efectuată această plată nedatorată se pune problema restituirii acesteia, iar Codul civil actual reglementează pe larg acţiunea în restituirea prestaţiilor nedatorate de la articolul 1639 până la articolul 1649. Astfel, cu titlu de principiu, este evidenţiat de către legiuitor faptul că „restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora”.

Trebuie subliniat faptul că această acţiune judiciară care are ca obiect restituirea prestaţiilor nedatorate este una prescriptibilă extinctiv, iar termenul de prescripţie extinctivă este cel general, mai precis de 3 ani reglementat de articolul 2517 Cod civil. O prerogativă oferită de către legiuitor, în favoarea celui care a realizat o plată nedatorată, este reglementată de articolul 1656 aliniatul 3 Cod civil şi constă în faptul că obligaţia de restituire a sumei încasate beneficiază de garanţiile constituite pentru plata obligaţiei iniţiale. Restituirea se poate realiza fie în natură, fie prin echivalent (articolul 1637 aliniatul 1 Cod civil), vorbim despre restituirea prin echivalent ori de câte ori bunul supus restituirii nu mai există (articolul 1640 Cod civil ). Se pune problema ce se întâmplă când bunul care a fost supus restituirii a fost înstrăinat de către cel care l-a primit, legiuitorul stabileşte faptul că „dacă bunul supus restituirii a fost înstrăinat, acţiunea în restituire poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor, sub rezerva regulilor de carte funciară sau a efectului dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile ori, după caz, a aplicării regulilor privitoare la uzucapiune” (articolul 1648 aliniatul 1 Cod civil).

Mai precis, bunul poate să fie solicitat şi de la cel care l-a dobândit ulterior, însă astfel de acţiuni pot să fie paralizate prin invocarea cu succes a excepţiei de bună credinţă (cel care a dobândit bunul dovedeşte în faţa instanţei de judecată faptul că este dobânditor de bună credinţă), ori a excepţiei de uzucapiune-prescripţie achizitivă.

Avocat Florian Cristian CURPAȘ