În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, cu numărul 510 din 21 iunie 2018 a fost publicată Decizia cu numărul 19 din 2018, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Sibiu secția I civilă în cadrul dosarului cu numărul 8860/306/2015 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept, care viza posibilitatea de reprezentare convenţională a persoanei juridice prin mandatar persoană juridică.

În cadrul acestei decizii, obligatorie, de la data publicării în cadrul Monitorului Oficial, faţă de toate instanţele de judecată din cadrul sistemului naţional, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit faptul că „În interpretarea și aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa supremă a evidenţiat faptul că „limitarea prevăzută de articolul 84 aliniatul 1 din Codul de procedură civilă intervine numai în situația în care persoana juridică optează pentru reprezentarea convențională în fața instanței, caz în care își poate alege reprezentantul doar dintre categoriile prevăzute de textul menționat”.

Aşadar, în momentul în care o societate comercială ajunge să aibă calitatea de reclamant, pentent, contestatar, pârât, intimat poate să fie reprezentată în faţa instanţei de judecată doar prin intermediul unui consilier juridic ori prin intermediul unui avocat.

Elementul care este de noutate, evidenţiat de instanţa supremă, este faptul că avocatul sau consilierul juridic trebuie să aibă un raport juridic direct, aceştia nu pot să fie reprezentanţi ai unor alte persoane juridice.

Decizia pronunţată produce o serie de consecinţe în materia executării silite, mai precis până la momentul pronunţării deciziei, societăţile recuperatoare de creanţe, care erau în mare parte persoane juridice străine, erau reprezentate prin intermediul unor societăţi comerciale de recuperare române care la rândul lor erau reprezentate de către avocaţi sau consilieri juridici.

Această practică a fost interzisă, iar dosarele execuţionale unde aceasta se întâmpla sunt supuse anulării, prin intermediul contestaţiei la executare silită.