Majoritatea cititorilor noştri cu siguranţă au auzit despre instituţia cesiunii de creanţă, însă suntem siguri că aceştia nu au auzit de instituţia juridică a preluării de datorie sau cesiunii de datorie. Diferenţa dintre cele două instituţii nu este dată doar de denumirea diferită, ci şi de efectele juridice pe care le produc. Cesiunea de creanţă reprezintă acel contract prin care creditorul denumit cedent transmite unei terţe persoane denumită cesionar un drept de creanţă pe care îl deţine faţă de o persoană denumită terţ cedat (cel mai elocvent exemplu al cesiunii de creanţă este ipoteza înstrăinării creditelor neperformante de către instituţiile bancare către societăţile comerciale de recuperare creanţă). Cesiunea de datorie, pe de altă parte, este tot o convenţie şi această convenţie are ca obiect transmiterea nu a unui drept de creanţă (cum este cazul cesiunii de creanţă), ci a unei obligaţii. Cesiunea de datorie este o instituţie juridică relativ recentă, fiind introdusă prin actualul Cod civil, care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, anterior nefiind reglementată de către legiuitorul naţional. Legiuitorul naţional a reglementat două modalităţi de încheiere a unui contract de cesiune de datorie, prima modalitate fiind contractul încheiat între debitor iniţial şi noul debitor prin care se transferă obligaţia de la o persoană la alta şi cea de-a doua modalitate fiind contractul încheiat între creditor şi noul debitor prin care acesta din urmă îşi asumă obligaţia debitorului iniţial (articolul 1599 lit. a şi lit. b Cod civil). În ambele variante ale contractului de cesiune de datorie încheierea valabilă a acestuia cu consecinţa producerii de efecte juridice faţă de creditor se poate realiza numai în măsura în care există şi acordul creditorului pentru încheierea contractului. Efectele juridice pe care le produce încheierea contractului de cesiune de datorie sunt reglementate în cadrul articolul 1600 din cadrul Codului civil şi constau în faptul că noul debitor îl înlocuieşte pe cel vechi, care dacă nu a fost stipulat altfel în cadrul contractului este liberat. Se pune problema ce se întâmplă în ipoteza în care noul debitor este insolvabil, legiuitorul a dat soluţia la această problemă, mai precis se stabileşte în cadrul articolului 1601 Cod civil faptul că "debitorul iniţial nu este liberat prin preluarea de datorie dacă se dovedeşte că noul debitor era insolvabil la data când a preluat datoria, iar creditorul a consimţit la preluare fără a cunoaşte această împrejurare", mai precis debitorul iniţial va rămâne în continuare obligat faţă de creditor să îşi execute obligaţia.

Atât timp cât sunt îndeplinite cele două condiţii cerute de către textul legal, mai precis se face dovada faptului că noul debitor era insolvabil la data încheierii contractului şi creditorul nu cunoştea acest aspect, deoarece în măsura în care avea cunoştinţă despre starea de insolvabilitate contractul este valabil el asumându-şi riscul insolvabilităţii.

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741