Prin prezentul articol vom încheia tema căilor de atac ordinare, extraordinare reglementate de noul Cod de procedură penală, aplecându-ne atenţia asupra căii de atac extraordinare a revizuirii.

Revizuirea, ca şi cale de atac extraordinară, este reglementată de la articolul 452 până la articolul 465 inclusiv Cod procedură penală. După cum se subliniază în cadrul articolului 452 Cod procedură penală, hotărârile care sunt supuse revizuirii sunt acele hotărâri judecătoreşti penale definitive atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă, cu menţiunea faptului că atunci când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori. Ipotezele legale în care se poate exercita revizuirea sunt expres şi limitativ stabilite de către legiuitor în cadrul articolului 453 alin. 1 lit. a-f Cod procedură penală şi printre acestea cele mai întâlnite ipoteze în practică sunt: ipoteza în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; ipoteza în care două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. Revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac, poate să fie solicitată doar de către persoanele stabilite în cadrul articolului 455 Cod procedură penală, mai precis părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale, un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului, iar procurorul poate solicita revizuirea unei hotărâri din oficiu, însă numai cu privire la latura penală. Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în prima instanţă şi trebuie formulată în scris învederându-se atât motivele acesteia, cât şi cazul de revizuire pe care se întemeiază şi mijloacele de probă în dovedirea acestuia (articolul 456 aliniatul 1 şi 2 Cod procedură penală). Ca şi termen general aplicabil în materia revizuirii, legiuitorul a prevăzut faptul că cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului (articolul 457 aliniatul 1 Cod procedură penală). Însă cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni (articolul 457 aliniatul 2 Cod procedură penală). Dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanţa anulează hotărârea sau hotărârile atacate şi pronunţă o nouă hotărâre judecătorească pe fondul cauzei, având posibilitatea fie de a pronunţa o condamnare, fie de a pronunţa o achitare a persoanei judecate (articolul 462 aliniatul 1 Cod procedură penală).

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap.7, Oradea

e-mail: av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741