Odată cu introducerea în legislația națională a OUG 50 din 2010, legiuitorul a reglementat activitatea contractual bancară și în mod special ceea ce interesează pe justițiabil contractele de credit bancar.

Actul normativ anterior evidențiat reglementează nu doar fiecare specie de contract de credit în parte oferind o definire a acestora, ci instituie atât drepturile și obligațiile pe care le are persoana creditată  (persoană fizică), cât și instituția bancară. Unul din drepturile deținute de către persoana creditată este și dreptul de retragere din cadrul contractului.   În sine procedura de încheiere a unui contract fie că acesta este sau nu contract de credit bancar, debutează cu faza de negociere, urmată de faza de semnare a acestuia.

Ulterior manifestării consimțământului prin semnare, persoana creditată are la dispoziție un termen legal instituit de retragere din cadrul contractului de credit semnat. Astfel conform articolului 58 din OUG 50 din 2010 - „consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive". Acest termen de retragere din cadrul contractului începe să curgă fie de la momentul semnării acestuia şi sunt zile calendaristice, incluzând zilele de sâmbătă şi duminică, fie de la momentul în care persoanei creditate îi sunt aduse la cunoştinţă clauzele şi condiţiile contractuale în contextul în care acest moment este distinct de momentul semnării contractului de creditare (articolul 58 aliniatul 2 litera a şi b OUG 50 din 2010). Cu toate că persoana creditată nu are obligaţia de a justifica exercitarea dreptului de retragere din cadrul contractului de credit el are instituite unele obligaţii legale aferente exercitării acestui drept (articolul 59 OUG 50 din 2010). Mai precis persoana creditată are obligaţia de  a notifica instituţia bancară de exercitarea dreptului de retragere din cadrul contractului de credit înainte de expirarea termenului legal de 14 zile, de a returna instituţiei bancare suma trasă din cadrul creditului la care se adaugă dobânda aferentă care curge de la momentul retragerii sumei de bani până la momentul plăţii efective (articolul 59 aliniatul 1 litera a şi b OUG 50 din 2010). Pentru ca notificarea de retragere din cadrul contractului de credit bancar să îşi producă efectele aceasta trebuie să respecte condiţiile instituite de legiuitor (articolul 59 aliniatul 2 litera a, b şi c OUG 50 din 2010), mai precis să fie făcută pe hârtie sau orice fel de suport durabil, să fie comunicată prin mijloace legal admise care să asigure transmiterea atât a textului, cât şi confirmarea primirii acesteia şi notificarea trebuie să fie expediată înainte de expirarea termenului de 14 zile. Însă şi efect al exercitării dreptului de retragere instituţia bancară nu are dreptul să solicite nicio compensare din partea persoanei creditate, excepţie făcând taxele nerambursabile care au trebuit să fie achitate către administraţiile locale (articolul 60 din OUG 50 din 2010).

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741