Păstrând tema juridică de săptămâna trecută, privind legislaţia care reglementează protecţia şi promovarea drepturilor copilului, am ajuns cu analiza la dreptul copilului de a avea şi de a menţine legături personale cu părinţii, rudele şi persoanele faţă de care a a dezvoltat legături de ataşament.

Dreptul de a avea şi menţine legături personale deţinut de către copil, este unul cu un conţinut extrem de larg, astfel, copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea (articolul 17 aliniatul 2 Legea 272 din 2004). Având în vedere acest drept deţinut de către copil, legiuitorul a reglementat în mod expres faptul că, părinţii ori un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie (articolul 17 aliniatul 3 Legea 272 din 2004). Dreptul copilului de a avea legături personale cu rudele acestuia, poate să fie cenzurat, îngrădit ori limitat doar în ipoteza în care acestea contravin interesului superior al copilului (articolul 17 aliniatul 2 Legea 272 din 2004). Modalităţile prin care legiuitorul apreciază că se pot realiza legăturile personale sunt după cum urmează: vizitarea copilului la domiciliul acestuia; găzduirea copilului, pe perioadă determinată; corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul; transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele; transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil către părinte; întâlniri ale copilului cu părintele într-un loc neutru în raport cu copilul (articolul 18 aliniatul 1 litera a-g Legea 272 din 2004). Trebuie menţionat faptul că modalităţile reglementate de legiuitor prin care se pot realiza legăturile personale sunt limitativ stabilite, iar un judecător chemat să hotărească cu privire la stabilirea unor legături personale dintre copil şi părinte nu poate să fixeze o altă modalitate de a avea legături personale, în afara celor stabilite de către legiuitor. Copilul are dreptul de a avea stabilit domiciliul la unul dintre părinţi, ori la persoana alături de care s-a bucurat de viaţă de familie, iar în măsura în care nu se ajunge la un consens cu privire la domiciliul copilului, judecătorul va fi cel care va hotărâ, având în vedere de fiecare dată interesul superior al copilului (articolul 21 aliniatul 1 Legea 272 din 2004). În ipoteza în care părinţi copilului locuiesc în state diferite, acesta are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia,cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului (articolul 22 Legea 272 din 2004).