Ipoteca mobiliară. Obligaţiile creditorului
Dacă ne aducem aminte, am evidenţiat că legiuitorul a stabilit în cadrul articolului 2387 Cod civil faptul că o ipotecă mobiliară se constituie prin încheierea unui contract de ipotecă şi are ca obiect creanţe, conturi bancare, acţiuni, părţi sociale, efective animale, orice fel de bunuri mobile corporale ori incorporale (articolul 2389 Cod civil). Ca formă obligatorie pentru încheierea unui contract de ipotecă mobiliară, legiuitorul a stabilit în cadrul articolului 2388 Cod civil faptul că acesta poate să fie încheiat fie în formă autentică, fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, însă forma scrisă este absolut obligatorie sub sancţiunea nulităţii absolute. Însă nu este suficient ca un creditor să fi încheiat un contract de ipotecă mobiliară, acesta trebuie să fie şi publicat în cadrul Arhivei Electronice de Garanţii Mobiliare pentru a se realiza formalitatea de publicitate a existenţei garanţiei faţă de terţi conform articolului 2409 Cod civil. După ce am realizat această informare prealabilă cu privire la o parte din elementele generale aferente acestei noţiuni juridice, ne vom ocupa în cele ce urmează de obligaţiile creditorului cu privire la notarea în cadrul Arhivei Electronice de Garanţii Mobiliare a ipotecii mobiliare şi cu privire la radierea acesteia din cadrul arhivei. Astfel, după cum stabilesc prevederile articolului 2417 din cadrul Codului civil, creditorul ipotecar este obligat să comunice constituitorului (persoanei care garantează executarea creanţei cu bunul aflat în proprietatea acestuia) o copie după avizul de ipotecă în cel mult 24 de ore de la înscrierea acesteia. De remarcat faptul că, deşi legiuitorul stabileşte un termen obligatoriu pentru comunicarea avizului de ipotecă mobiliară, acesta nu stabileşte în mod expres vreo sancţiune faţă de creditorul care nu comunică constituitorului avizul de instituire a ipotecii mobiliare, ori care este comunicat după termenul de 24 de ore fixat de către legiuitor. De asemenea, o altă obligaţie stabilită în sarcina creditorului şi care vizează formalităţile de publicare a contractului de ipotecă în cadrul Arhivei Electronice de Garanţii Mobiliare, este reglementată în cadrul articolului 2419 Cod civil, care subliniază faptul că în cel mult 10 zile de la data la care obligaţia garantată a fost plătită, creditorul ipotecar este obligat să ceară radierea ipotecii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, constituitorul are posibilitatea de a solicita de la creditorul ipotecar daune-interese pentru prejudiciul suferit ca urmare a îndeplinirii cu întârziere ori neîndeplinirii acestei obligaţii.
Av. Florian Cristian CURPAŞ
Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap.7, Oradea
e-mail: av.Curpas.Florian@gmail.com
0746/042.741
Comentarii
Nu există nici un comentariu.