Următorul articol va fi dedicat Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, având în vedere faptul că, la data de 13 aprilie 2016, aceasta a fost adoptată de către Camera Deputaţilor ca şi cameră decizională.

Vom avea în vedere forma legii care a fost trimisă spre promulgare către Preşedintele României, această formă apărând publicată pe pagina oficială de internet a Camerei Deputaţilor. Înainte de a ne apleca atenţia asupra elementelor legislative, trebuie subliniat istoricul adoptării acestei legi, care după ce a trecut în primă fază prin procesul democratic al adoptării de către puterea legislativă, a fost trimisă pentru a fi reexaminată şi ca urmare a procesului de reexaminare a fost completată şi modificată. Trebuie amintit faptul că, forma adoptată a Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, la data de 13 aprilie 2016, trebuie să fie promulgată obligatoriu de către Preşedintele României, acesta nu mai are posibilitatea de a retrimite spre reexaminare actul normativ adoptat. Singura modalitate prin care acest act normativ mai poate să fie cenzurat este prin intermediul sesizării Curţii Constituţionale, aceasta fiind ultima procedură la care societăţile bancare cu siguranţă vor apela. Trecând peste această introducere, vom înainta spre analiza actului normative, evidenţiind cele mai importante elemente ale acestuia. Astfel, prin articolul 1 aliniatul 1 se stabileşte faptul că "prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor”. Elementul important este că actul normativ şi procedura reglementată de către acesta se aplică şi societăţilor care au cumpărat (operaţiunea de cesiune de creanţă) creanţa de la instituţiile bancare şi instituţiile nebancare.

Însă, pentru a putea să se recurgă la procedura dării în plată, clientul/debitorul/persoana executată trebuie obligatoriu să fie consumator, iar noţiunea de consumator este definită de prevederile articolului 2 aliniatul 1 din Legea 193 din 2000 - "prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”.

Nu vor beneficia de procedura dării în plată societăţile comerciale care au beneficiat de credite bancare în vederea dezvoltării ansamblurilor rezidenţiale şi nici persoanele fizice care au desfăşurat activităţi de accesare credite bancare, în vederea dezvoltării unor ansambluri rezidenţiale (ne referim la activitatea de a construi imobile în vederea vinderii). Un element inedit este că la procedura dării în plată poate să apeleze şi fidejusorul ori coplătitorul persoană fizică din cadrul unui contract de credit - articolul 1 aliniatul 3.

Continuăm prezentarea în ceea ce priveşte forma trimisă spre promulgare, către Preşedintele Romîniei, a Legii dării în plată, adoptată de către parlament.

Astfel, este de amintit faptul că în conformitate cu prevederile articolului 1 aliniatul 4 din Legea dării în plată, prevederile acesteia nu se vor aplica pentru programul "Prima Casă”.

Dacă ar fi să rezumăm întregul scop al Legii dării în plată, nu ar trebui decât să lecturăm prevederile articolului 3 din actul normativ care stabilesc faptul că "consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului,”, prin derogare de la prevederile de drept comun cuprinse în Codul civil şi numai în măsura în care părţile contractante (consumatorul şi instituţia bancară), nu ajung la un alt acord. Pentru a se putea recurge la drepturile oferite de Legea dării în plată, trebuiesc îndeplinite o serie de condiţii, reglementate în mod expres de prevederile articolului 4. Mai precis, creditorul trebuie să fie o instituţie bancară, instituţie financiar nebancară, ori cesionar al unor astfel de instituţii, iar debitorul trebuie să fie considerat ca fiind consumator. Cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, să nu depăşească echivalentul în lei a sumei de 250.000 de euro, calculat la nivelul cursului de schimb publicat de către Banca Naţională a României din ziua încheierii contractului de credit. Creditul a fost acordat consumatorului cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaia de locuinţă, ori indiferent de scopul pentru care a fost contractat, creditul este grantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă şi consumatorul să nu fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru vreo infracţiune în legătură cu creditul pentru care solicită aplicarea procedurii dării în plată. În ipoteza în care executarea obligaţiei de plată, asumată prin contractul de credit, este garantată cu două sau mai multe imobile, pentru a se aplica procedura dării în plată, debitorul consumator va oferi în plată creditorului toate bunurile care fac obiectul garanţiei ipotecare (articolul 4 aliniatul 2). Procedura dării în plată se declanşează prin notificarea pe care debitorul o transmite creditorului, care trebuie să fie comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, a avocatului ori a notarului public şi prin care se aduce la cunoştinţa acestuia faptul că, se doreşte transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului garantat în vederea stingerii datoriei, cu referire la condiţiile de admisibilitate (articolul 5 aliniatul 1). Notificarea trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul creditorului să se prezinte la un notar public propus de către debitor în vederea încheierii contractului translativ de proprietate (articolul 5 aliniatul 2).

Săptămâna trecută, legea dării în plată a fost promulgată de Preşedintele României, un eveniment care a fost aşteptat de către toţi cititorii noştri direct interesaţi, mai precis facem referire la consumatorii care au contractat credite bancare a căror executare este garantată cu un drept de ipotecă imobiliară. Aşadar, începând cu acest articol nu mai vorbim despre legea dării în plată varianta trimisă spre promulgare, ci vorbim despre un act normativ care trebuie să intre in vigoare. Din articolele anterioare, s-a putut observat faptul că, procedura dării în plată se declanşează prin notificarea, întocmită cu respectarea rigorilor articolului 5 aliniatul 1 şi aliniatul 2 din lege, iar prima zi de convocare la notar nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere. Pentru această perioadă de 30 de zile, textul legii ne arată faptul că, se suspendă orice fel de plată către creditor, precum şi orice fel de procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de către creditor ori persoane care se subrogă în drepturile acestuia - articolul 5 aliniatul 3. Cu cel puţin 3 zile libere anterior datei fixate la notar, pentru întocmirea actului de dare în plată, părţile îşi vor transmite toate înscrisurile necesare în vederea redactării acestuia, iar toate costurile parcurgerii acestei proceduri (notariale, cu executorul judecătoresc ori avocat) se suportă de către debitor - articolul 5 aliniatul 5. De asemenea de la data primirii notificării de către creditor, sunt suspendate drepturile acestuia de a se îndrepta împotriva codebitorilor şi a garanţilor personali ori ipotecari ai debitorului principal - articolul 6 aliniatul 1. Declanşarea procedurii dării în plată, nu este un atribut exclusiv al debitorului principal, această procedură poate fi declanşată şi de către codebitori, precum şi de garanţii personali ori ipotecari ai debitorului principal - articolul 6 aliniatul 3. De menţionat faptul că, garanţii personali ori ipotecari ai debitorului principal, după ce au dat în plată imobilul din proprietatea acestora vor putea să exercite acţiunea în regres faţă de debitorul principal, după ce creanţa izvorâtă din contractul de credit a fost stinsă - articolul 6 aliniatul 4. Creditorul, are dreptul de a contesta îndeplinirea condiţiilor de aplicare a procedurii dării în plată, în termen de 10 zile de la momentul comunicării notificării de declanşare a procedurii, contestaţie care se judecă de judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul consumatorul, iar hotărârea din primă instanţă se poate ataca cu apel, care se depune  în termen de 15 zile de la comunicarea sentinţei - articolul 7 aliniatul 1, 2 şi 3. Declanşarea procedurii de contestare a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a admiterii procedurii dării în plată, menţine suspendarea plăţilor către creditor, precum şi a procedurilor judiciare ori extrajudiciare demarate de creditor - articolul 7 aliniatul 4.