Noul Cod Penal - Explicaţii de la magistraţi
Introducerea sistemului zilelor-amendă, eliminarea pedepselor pentru minori, incriminarea hărţuirii, răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, ultrajul judiciar, asistenţa neloială sau împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu se numără printre modificările aduse în sistemul judiciar odată cu intrarea în vigoare, la 1 februarie, a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală.
Magistraţii Curţii de Apel Oradea au explicat, ieri, principalele modificări intrate în vigoare la începutul acestei luni în materie penală. Una dintre ele se referă la faptul că, deşi este în continuare incriminată, eutanasia nu mai este calificată drept omor calificat. Astfel, conform noului Cod penal, "uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferă de o boala incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani". O altă modificare vizează uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă. Până acum, aceasta era reglementată sub denumirea de pruncucidere, noul Cod incriminând infracţiunea ca vătămare a fătului, ce poate fi comisă în timpul naşterii sau în timpul sarcinii. Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte şi nici faptele săvârşite de un medic sau persoană autorizată să asiste la naştere dacă au fost săvârşite în interesul femeii gravide sau a fătului. O altă infracţiune reglementată este hărţuirea. Astfel, urmărirea unei persoane ori apelarea acesteia sau trimiterea de mesaje ce îi cauzeaza o stare de temere constituie infracţiunea de hărţuire. Tot infracţiuni sunt şi exploatarea cerşetoriei sau folosirea unui minor în scop de cerşetorie.
Viaţa privată, mai bine ocrotită
Potrivit noului Cod Penal, se incriminează infracţiunea de violare a vieţii private, care constă în atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini sau ascultarea ori înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere, dependinţă ţinând de aceasta. Faptele se pedepsesc cu închisoare de la o lună la şase luni sau amendă. De asemenea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea fără drept a convorbirilor sau imaginilor se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, cu excepţia cazurilor în care sunt surprinse infracţiuni, fapte de interes public cu semnificaţie în viaţa comunităţii. În cadrul capitolului "Infracţiuni contra familiei" a fost incriminată şi infracţiunea de împiedicare a accesului la învăţământul general obligatoriu, săvârşită de părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică să urmeze cursurile.
Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei
Potrivit noului Cod Penal, obstrucţionarea justiţiei este infracţiune la fel ca şi infuenţarea declaraţiilor. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei este o altă prevedere nouă, fiind pedepsiţi cei care săvârşesc o infracţiune împotriva unei persoane sau membrii familiei acesteia pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală sau civilă. O altă noutate este introducerea ultrajului judiciar, adică ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, loviturile cauzatoare de moarte sau omorul săvârşite împotriva unui magistrat aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Tot ultraj judiciar este şi săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui magistrat ori împotriva bunurilor acestuia în scop de intimidare sau răzbunare. Nici avocaţii nu scapă de prevederile noului Cod. O nouă infracţiune este asistenţa şi reprezentarea neloială, adică fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasă cu o altă persoană cu interes în cauză, vatămă interesele clientului său. Modificări au fost aduse şi în ceea ce priveşte nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, astfel, în conţinutul infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri intră orice formă de rezistenţă la organul de executare, nu doar ameninţarea.
Cea mai serioasa oferta de lucru! Aceasta oferta s-a transformat deja intr-un fenomen, datorita seriozitatii noastre! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: mihaela.baldea@yahoo.com
Locuri de munca extrem de serioase! Contract legal si oferit imediat! Dovada platii este acum disponibila! Primele castiguri au fost deja trimise! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU e MLM si NU e joc piramidal! Lucrati comod cate 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 de dolari lunar! Va transmitem detalii, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: vasileduma@gmail.com
Cea mai buna oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de gmail: yalinaioja97@gmail.com
Intruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire unde veti afla toate detalile, si apoi care doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time/full-time , acasa. Se va lucra pe 2 planuri, cu 2-3 ore pe zi se Nu este necesara experienta. poate ajunge usor la 300$. Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Oferim si solicitam seriozitate! Detalile se dau doar pe mail. Cereti detalii la margaretacovete@yahoo.ro
CAUTAM PERSOANE CARE ISI DORESC O AFACERE Instruire gratuita oferita de firma, sub forma unor cursuri oferite prin mail. Contract legal oferit din start! O afacere in FRANCIZA ALTERNATIVA . Fara a necesita cunostinte avansate IT. Se lucreaza de acasa, part-time. Fii propriul tau sef. Minim 18 ani. INFO la margaretacovete@yahoo.ro
CEA MAI INEDITA OFERTA DE LUCRU!Stiati ca timpul petrecut in fata calculatorului, din placere, poate fi valorificat? Deja lumea internetului se misca. Poate ati aflat acest lucru. De aceea, doresc sa-mi maresc echipa cu persoane dispuse sa vrea sa castige bani pe langa venitul pe care-l au deja, fara graba. Doresc persoane asemenea mie, serioase, mature, rabdatoare, tenace, dispuse unei colaborari pe termen lung, care stiu din capul locului ce vor, care vor lucra, de fapt, pentru ei insisi in cea mai mare parte, adica isi vor valorifica timpul, dupa o perioada de asimilare a unui CURS GRATUIT de instruire de la zero. Trebuie sa stiti ca nu este vorba de o retea piramidala, ori de ceva ilegal ci de UN PROIECT MARET SI INEDIT pt.piata nationala si mondiala. Munca pe care o veti desfasura este, in mare parte, ca „operator online”, iar „programul de lucru” va fi asa cum vi-l doriti dumneavoastra, fara niciun fel de impunere. Repet, castigul vi-l veti mari in functie de tenacitatea dumneavoastra si va fi garantat prin contract. Daca v-am trezit interesul, daca va regasiti in descrierea de mai sus si credeti ca merita sa va implicati, imi puteti cere informatii pe adresa de e-mail: info.aurelia2014@gmail.com si la rubrica „Subiect” scrieti INFO. Va multumesc pt.timpul pe care l-ati acordat citirii acestor randuri, chiar daca nu sunteti interesati!
Surpriza totala pe piata ofertelor de lucru! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: ddan_58@yahoo.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
Oferta de lucru in toate localitatile! Veti descoperi ca tot mai multi oameni lucreaza cu noi, pentru ca le-am pus la dispozitie imediat dovada platii si contract legal! A inceput deja trimiterea castigurilor! Aceasta oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Munciti lejer, 3 ore pe zi, ca operator online, cu castiguri de 300 dolari lunar! Detalii va expediem dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: liviuastilean88@gmail.com
Noi ocuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: mirica_puiu@yahoo.com