După cum a fost evidenţiat în cadrul articolului anterior, neexecutarea unei obligaţii contractuale de achitare a unei sume de bani la un anumit termen prevăzut în cadrul contractului dă dreptul creditorului să solicite despăgubiri, al căror cuantum variază în funcţie de clauzele contractuale (dobândă legală ori penalităţile contractuale).

Părţile unui contract au posibilitatea oferită de către legiuitor ca prin clauzele contractului să cuantifice care ar fi prejudiciul, în ipoteza în care debitorul nu execută la termen obligaţia de a achita o sumă de bani - aceasta apare de regulă sub denumirea de penalităţi contractuale şi sunt inserate într-o clauză penală. Articolul 1538 aliniatul 1 Cod civil stabileşte faptul că o clauză penală "este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutări obligaţiei principale". Creditorul nu poate să solicite atât executarea în natură a obligaţiei principale (obligaţia de plată a sumei de bani), cât şi plata penalităţilor stabilite prin intermediul clauzei penale, excepţie făcând cazul în care se specifică în mod expres că penalitatea este percepută pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a sumei de bani (articolul 1539 Cod civil), iar odată stabilit cuantumul penalităţilor acesta este obligatoriu faţă de debitor. Cu toate acestea instanţa de judecată va avea posibilitatea de a reduce penalităţile stabilite prin intermediul clauzelor contractuale în două ipoteze, mai precis atunci când obligaţia principală a fost executată în parte şi această executare a profitat creditorului precum şi în ipoteza în care penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului (articolul 1541 aliniatul 1 litera a şi b Cod civil). Penalităţile contractuale reprezintă o apreciere convenţională a eventualului prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a săvârşirii unei fapte culpabile (indiferent de forma de vinovăţie, mai precis intenţie ori culpă) din partea debitorului. Însă în măsura în care nu există o culpă, creditorul nu poate să se prevaleze de consecinţele juridice ale clauzelor contractuale care fixează cuantumul penalităţilor. Legiuitorul a venit în ajutorul creditorului în materie probatorie instituind o prezumţie legală relativă în sensul  - "culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării", aşadar, debitorul este cel care va trebui să dovedească inexistenţa vreunei forme de vinovăţie (articolul 1548 Cod civil). Este de preferat ca în momentul în care se doreşte încheierea unui contract, indiferent de valoarea acestuia, părţile contractuale să nu lase nereglementat prin clauze contractuale problema unor eventuale prejudicii pe care le vor suferi în caz de neexecutare a vreunei obligaţii contractuale, iar inserarea unor clauze care cuprind penalităţi contractuale simplifică cu mult un eventual litigiu fiind deja stabilit prejudiciul.

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741