O nouă decizie obligatorie emisă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul procedurii pronunţării recursului în interesul legii, va face obiectul prezentului articol. La fel ca de fiecare dată, menţionăm faptul că această decizie este obligatorie pentru toate instanţele de judecată naţionale, reprezentând o interpretare obligatorie a prevederilor legale analizate de către instanţa supremă.

 

Astfel, prin decizia cu numărul 15 din data de 18 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit faptul că - „Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia. Hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate”.

Conform articolului 529 aliniatul 1 din cadrul Codului de procedură penală: „Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate”, iar conform articolului 539 aliniatul 2 Cod procedură penală - „Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei”.

Instanţa supremă interpretând aceste dispoziţii legale a apreciat faptul că, pentru acordarea de despăgubiri care vizează privarea de libertate în mod nelegal, o condiţie prealabilă reprezintă constatarea caracterului nelegal al măsurilor privative de libertate. Însă, această privare de libertate trebuie să fie constatată obligatoriu prin încheiere definitivă sau hotărâre definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei.

Hotărârea de achitare a unui inculpat, în măsura în care nu constată caracterul nelegal al lipsirii de libertate realizate pe parcursul procesului penal, nu poate să fie avută în vedere într-un eventual litigiu de acordare a despăgubirilor. Aşadar, această hotărâre judecătorească va duce la paralizarea unor sumedenii de litigii care se află pe rolul instanţelor de judecată naţionale, însă, doar acele litigii unde nu se constată în mod expres caracterul nelegal al măsurilor privative de libertate dispuse în cadrul dosarului penal.