La 26 ianuarie se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, care a condus România din 1965, de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej și până la 22 decembrie 1989, când a fugit cu elicopterul de pe terasa Comitetului Central al PCR, aflat sub asediul revoluționarilor.

 

La 25 decembrie 1989, după un proces desfășurat la Târgoviște, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați. Dacă este să ne luăm după declarația nou-emanatului lider al României, Ion Iliescu, Nicolae Ceaușescu ar fi fost vinovat prin aceea că ar fi „întinat nobilele idealuri ale comunismului”.

Ceaușescu și-a serbat ultima aniversare a zilei de naștere la 71 de ani, în 1989, la Palatul Cotroceni, care fusese proaspăt renovat, după ce funcționase mulți ani ca Palat al Pionierilor. Nu a fost o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, n-a fost muzică, n-au fost lăutari, așa cum se întâmpla cu același prilej cu ani în urmă, iar totul a durat mai puțin de două ore. După ce a criticat în termeni duri perestroika, Ceaușescu și-a poftit invitații la masă mai degrabă protocolară decât festivă. Una pe care, au povestit ulterior participanții, s-au găsit doar produse românești. Conform obiceiului împământenit de mulți ani, presa și Televiziunea Română au omagiat personalitatea celui care fusese denumit și probabil că se și credea un „geniu al Carpaților”.

Iată cum arăta programul TVR (unicul, de altfel) în ziua de 26 ianuarie 1989: 19.00 Telejurnal; 19.25 Marelui fiu al patriei - înalt omagiu și recunoștință întregului popor. Documentar (Color); 19.45 Imn pentru conducătorul țării. Spectacol literar-muzical-coregrafic.(Color); 20.45 Cu poporul, pentru popor.(Color); 21.50 Telejurnal; 22.00 - Închiderea programului.

Cultul personalității lui Ceaușescu atinsese dimensiuni grotești, însă acesta era consistent alimentat și de importanți lideri mondiali.

Fostul președinte american Richard Nixon, de pildă, îi scria lui Ceaușescu la împlinirea vârstei de 65 de ani: „Încă de prima dată când ne-am întâlnit şi am discutat împreună în 1967, am urmărit evoluţia dumneavoastră ca om de stat. Vigoarea, spiritul independent, inteligenţa ascuţită şi în special priceperea dumneavoastră de a acţiona cu măiestrie atât în problemele interne, cât şi internaţionale, vă situează în primele rânduri ale liderilor lumii.” În 1967, în anul primei sale vizite la București, Nixon nu era (încă) președintele Statelor Unite, dar mesajul americanului are relevanță deoarece i-a fost trimis lui Ceaușescu în 1983.