Reținerea unui strănut poate provoca multe daune, chiar grave. Un expert explică de ce înăbușirea unui strănut ar trebui să fie întotdeauna evitată.

Reținerea unui strănut poate provoca multe daune, chiar grave. Un expert explică de ce înăbușirea unui strănut ar trebui să fie întotdeauna evitată.
Menopauza era cunoscută până recent doar la oameni şi la unele specii de cetacee. Însă, potrivit unui nou studiu, cimpanzeii ar trebui adăugaţi pe această listă, transmite AFP.
După ce şi-a pierdut mama, Scout Frank, din Statele Unite, şi-a dorit să ţină amintirea acesteia cât mai aproape, aşa că, pentru a-i plânge pierderea, a decis s-o păstreze sub piele, încorporându-i cenuşa în tuşul folosit la noul ei tatuaj, relatează vineri AFP.
Actorul Matthew Perry, care și-a câștigat faima în anii 1990 în rolul lui Chandler din serialul Friends, a murit sâmbătă la vârsta de 54 de ani.
Are peste 2.700 de ani, dar, de la aripi şi până la copite, este remarcabil de bine conservată: statuia unui „lamassu", un taur înaripat asirian, realizată din alabastru şi având dimensiuni enorme, a fost descoperită în Irak de o misiune condusă de un arheolog francez.
Un tip de bacterie nemaiîntâlnit până acum la elefanții sălbatici a fost descoperit în cadavrele a șase elefanți africani care au murit în circumstanțe misterioase în Zimbabwe.
Oamenii de ştiinţă au dezvăluit o legătură între genomul primilor Homo sapiens care au ajuns în Europa, în urmă cu 45.000 de ani, de la care se credea că nu ne-a rămas nicio moştenire genetică, şi cel al unor populaţii mult mai târzii, dintr-o perioadă a Paleoliticului cunoscută pentru statuetele lui Venus.
Bobi, cel mai bătrân câine din lume, a murit la cinci luni după ce a împlinit vârsta de 31 de ani în ferma unei familii din Portugalia unde şi-a petrecut întreaga viaţă, informează luni site-ul cotidianului britanic Daily Mail.
Peste 400 de cuiburi noi au fost descoperite cu ajutorul aplicației Uite barza, anunță Societatea Ornitologică Română (SOR). Utilizatorii au înregistrat în acest an, în aplicație, 2.091 de observații din care 1.706 au fost validate, conform metodologiei.
Pentru profesorul de swahili Julius Wambua, această limbă este o limbă „romantică", are un trecut foarte interesant, plin de rime şi sunete frumoase şi cu o mare capacitate de interconectare între diferite continente ale lumii.