Aproximativ 50 de vedete şi copii de bani gata inculpaţi în SUA - Fraudă la universități de elită
Actrițele Lori Loughlin şi Felicity Huffman (foto) se numără printre cele aproximativ 50 de vedete și șefi de mari companii inculpați într-un caz de fraudă, în urma căreia copiii mai multor familii bogate din SUA au fost ajutați să intre la universități de elită, precum Yale și Stanford.
William „Rick” Singer, în vârstă de 58 de ani, a pledat vinovat, marți, la acuzațiile legate de punerea în practică a acestei scheme, prin intermediul organizației sale, Edge College & Career Network din Boston. Părinților li se cereau sume de la 100.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari pentru aceste servicii, iar banii erau descriși drept donații. Totalul sumei s-ar ridica la 25 de milioane de dolari. Singer a fost inculpat, printre altele, pentru spălare de bani și obstrucționarea justiției.
Printre vedetele reținute de poliție marți și puse deja sub acuzare în acest caz de fraudă s-a numărat Felicity Huffman, celebră pentru rolul din serialul de televiziune de succes „Neveste disperate/ Desperate Housewives”. Actrița a fost prezentă, marți, la o instanță din Los Angeles, alături de alți 20 de acuzați. Huffman a fost eliberată contra unei cauțiuni de 250.000 de dolari și va trebui să se prezinte la o nouă audiere, la o instanță din Boston, pe 29 martie. Soțul lui Huffman, actorul William H. Macy, cunoscut pentru roluri din filme precum „Fargo” și din serialul TV „Shameless”, nu a fost pus sub acuzare, dar Adam Schleifer, unul dintre procurorii care se ocupă de acest caz, a declarat că ar putea fi anchetat.
Actrița Lori Loughlin, celebră pentru rolul din serialul TV „Full House”, a fost și ea pusă sub acuzare, la fel și soțul acesteia, creatorul de modă Mossimo Giannulli, care a fost și reținut și apoi eliberat contra unei cauțiuni de 1 milion de dolari.
Huffman, Giannulli și Loughlin urmează să anunțe instanța dacă vor pleda vinovat sau nevinovat.
Acesta este cel mai recent caz de fraudă dintr-o serie care a afectat domeniul universitar din SUA. În noul caz, cu nume de cod „Operation Varsity Blues”, sunt anchetați 33 de părinți, 13 preparatori și asociați ai lui Singer. Nu au fost puși sub acuzare studenții, iar autoritățile spun că unii dintre aceștia nu știau despre schema de fraudare. Dacă vor fi găsiți vinovați, creatorii schemei de fraudare și părinții pot primi o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare. Reprezentanții Universității Yale și ai Universității din Sudul Californiei au declarat că vor coopera cu autoritățile. Printre celelalte instituții vizate se numără Universitatea din Texas, Universitatea Wake Forest și Universitatea California din Los Angeles. În ceea ce privește Yale, de exemplu, se pare că instituția a fost înșelată de o fostă antrenoare de fotbal care a colaborat cu Singer și care și-a dat demisia în noiembrie anul trecut. Procurorii au spus că aceasta va pleda vinovat la acuzația de luare de mită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.