Elia Kazan a trecut în nemurire
Kazanjoglous, tânărul emigrat din Anatolia devenit Elia Kazan, unul dintre monştrii sacri ai teatrului şi cinematografului american, a încetat din viaţă, duminică seară, la reşedinţa sa din New York, informează AFP.
Născut la Istanbul pe 7 septembrie 1909, din părinţi greci, Kazan a emigrat în Statele Unite la vârsta de patru ani. Licenţiat în engleză în 1930, la Williams College, s-a simţit exclus de tinerii albi, anglo-saxoni şi protestanţi.
Kazan a urmat cursuri de artă dramatică la Yale, timp de aproape doi ani, apoi a intrat în Theatre Group, trupă marcată de ideile progresiste ale epocii.
Anii 50-`60 marchează apogeul talentului de cineast al lui Kazan, care realizează filme ca "Pe chei" şi "Viva Zapata", pe un scenariu de Steinbeck.
"La răsărit de Eden" (1955), cu James Dean, este prima sa operă lirică. Opt ani mai târziu, "America, America" evocă amintirile unui unchi grec emigrat.
În 1969, Kazan îşi ecranizează propriul bestseller, "Aranjamentul", o reflecţie autobiografică asupra succesului şi compromisurilor.
Kazan îşi pune definitiv amprenta pe evoluţia ulterioară a cinematografului cu "Ultimul nabab", în 1976, apoi se ocupă exclusiv de literatură. În 1995, apare "Dincolo de Marea Egee", în care Kazan îşi explorează din nou originile turce.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.