Personajele lui Marin Preda se vor întoarce pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile, în „Moromeții 2”, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea.

 

Filmările la „Moromeții 2” vor începe în a doua jumătate a lunii septembrie, în aceeași casă și în același sat în care a fost turnat și primul film, în vara lui 1985 - Talpa, din județul Teleorman. Satul se află la 45 de kilometri de Alexandria şi la doar câțiva kilometri de Siliştea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda. Partea de producție va fi una complexă, echipa filmului fiind în pregătiri de mai mult de un an: casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului va fi recreat de la zero. Scene importante vor fi turnate la București, în noiembrie, iar alte câteva la Slatina. Dacă primul film a fost o adaptare destul de fidelă a romanului, continuarea are la bază un scenariu inspirat din „Moromeții”, vol. 2, „Viața ca o pradă” și publicistica lui Marin Preda. Scenariul reia firul poveștii familiei Moromete după cel de-al Doilea Război Mondial, într-un context istoric extrem de frământat: instalarea comunismului. Cele două personaje principale, Ilie Moromete și fiul său, Niculae, văd aceste schimbări cu ochi diferiți, prilej de conflict permanent. „«Moromeții 2» e o întreprindere extrem de provocatoare, pentru că ai deja un model excelent - romanul, și filmul anterior care, spre bucuria mea, a devenit destul de popular. E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ʼ50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, consideră Stere Gulea. Distribuția reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și, la debutul într-un rol principal în cinema, Iosif Paștina (Niculae), alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiță, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac. Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 9 noiembrie 2018.