Flash rutier Contestatarul contestat !
Luni, ora 16.00, urmare a contestaţiei depusă de către Maghiar Traian referitor la reţinerea autoturismului Renault 25, cu numărul de înmatriculare BH-06-MJO, s-a procedat la restituirea acestuia şi scoaterea din cauză a autoturismului menţionat.
La puţin timp după îndeplinirea formalităţilor, cu toate că a fost atenţionat că autoturismul nu este înmatriculat şi are aplicate numere de înmatriculare false, acesta a fost văzut plecând la volanul autoturismului din faţa sediului Poliţiei Salonta spre centrul oraşului. Imediat a fost luată măsura anunţării posturilor de poliţie limitrofe pe rutele posibile de urmat spre Oradea, inclusiv Poliţia Municipiului Oradea. În jurul orei 16.15, au fost anunţaţi prin staţia radio de către Postul de Poliţie Mădăras că învinuitul, aflându-se la volanul autoturismului menţionat, nu a oprit la semnalul regulamentar, îndreptându-se spre Oradea, în aceste condiţii fiind alertate Posturile de Poliţie Nojorid, Husasău de Tinca, Tinca.
La ora 17.05, Postul de Poliţie Husasău de Tinca a anunţat prin staţia radio că a depistat şi oprit în trafic autoturismul în cauză.
Urmează ca cercetările să fie continuate de către acest Post de Poliţie pentru următoarele fapte: circulaţia unui autoturism pe drumurile publice neînmatriculat, cu numere false şi neoprirea la semnalul regulamentar al poliţistului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.