În Cuba a fost adoptată o lege privind bunăstarea animalelor dar... Liber la luptele de cocoşi şi sacrificii religioase
Cuba a publicat sâmbătă un decret-lege privind bunăstarea animalelor, primul din istoria ţării, ce prevede amenzi pentru maltratarea animalelor, dar care permite în continuare luptele de cocoşi şi sacrificii religioase.
Noua lege este văzută ca o victorie de societatea civilă cubaneză, care vede pentru prima dată una din cererile sale transpusă în lege.
Pe 7 aprilie 2019, aproximativ 500 de persoane au mărşăluit în Havana pentru a cere o lege pentru protejarea animalelor, primul protest independent şi non-politic autorizat vreodată de statul cubanez.
În februarie, aproximativ 20 de activişti pentru drepturile animalelor s-au adunat din nou în faţa ministerului Agriculturii.
"Stabilirea unor dispoziţii normative care să garanteze bunăstarea animalelor şi să contribuie la conştientizarea populaţiei noastre cu privire la îngrijirea şi respectul faţă de animale este o cerere a societăţii noastre", subliniază decretul-lege publicat de Consiliul de Stat.
Obiectivul urmărit este acela de a "ajunge la o relaţie armonioasă între fiinţele umane şi restul speciilor, ca o condiţie indispensabilă pentru existenţa tuturor".
În articolul 9, textul "interzice oamenilor să provoace confruntarea între animale de orice specie, cu excepţia cazurilor excepţionale aprobate de autoritatea competentă".
Luptele de câini sunt, prin urmare, interzise, dar cele de cocoşi, o tradiţie profund înrădăcinată în Cuba, unde chiar proprietatea familiei lui Fidel Castro deţinea o arenă dedicată acestei activităţi, continuă să fie autorizate dacă se desfăşoară în cadrul unor cluburi specifice, supravegheate de stat.
Sacrificiile de animale continuă să fie permise în cadrul santeria, religie sincretică originară din Nigeria, adusă în Cuba de sclavi. Cu toate acestea, decretul prevede că "sacrificiul animalelor trebuie efectuat cu compasiune şi rapiditate, pentru a evita durerea şi stresul".
Noua legislaţie consideră drept animale protejate "toate mamiferele, păsările, albinele, reptilele, peştii, moluştele, crustaceele şi amfibienii" şi defineşte bunăstarea animalelor ca fiind "starea adecvată, din punct de vedere fizic şi mental, a unui animal în condiţiile sale de viaţă şi moarte".
Animalele "trebuie susţinute, îngrijite şi protejate de om" se afirmă în decretul-lege ce prevede amenzi pentru maltratare cuprinse între 500 şi 4.000 de pesos (între 21 şi 167 de dolari).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.