În vârstă de 400 de ani - Coral „neobişnuit de mare” descoperit în Marea Barieră de Corali
O formaţiune coraliferă „neobişnuit de mare”, cu vârsta de 400 de ani, a fost descoperită în Marea Barieră de Corali, conform unui studiu publicat în jurnalul Scientific Reports.
Coralul, numit Muga dhambi (coral mare) în urma consultărilor cu proprietarii tradiţionali din populaţia aborigenă Manbarra, a fost descoperit în martie în zona Goolboodi, cunoscută sub numele de Insula Opheus, în largul coastelor nordice ale statului australian Queensland, în timpul unei iniţiative ştiinţifice cetăţeneşti.
Lucrarea ştiinţifică publicată joi susţine că Muga dhambi este „coralul (din genul) Porites cu cel mai mare diametru măsurat de oamenii de ştiinţă şi al şaselea cel mai înalt coral măsurat (în Marea Barieră de Corali)”.
„Este emisferic, de 5,3 metri înălţime şi 10,4 metri lăţime, cu 2,4 metri mai mare decât cel mai vast coral măsurat în Marea Barieră de Corali”, a declarat Adam Smith, director general al Reef Ecologic din cadrul Universităţii James Cook (JCU).
„Utilizând calcule bazate pe ratele de creştere ale rocilor de corali şi pe temperaturile anuale de la suprafaţa mării, credem că are între 421 şi 438 de ani şi antedatează explorarea europeană şi colonizarea Australiei”, a spus Smith, citat într-un comunicat publicat vineri de JCU.
Smith a precizat că acest exemplar de Porites se află în stare bună, 70% fiind alcătuit din corali vii, în ciuda faptului că a supravieţuit la „până la 80 de cicloane majore, numeroase evenimente de albire a coralilor şi secole de expunere la specii invazive, maree joase şi activităţi umane”.
Profesorul asociat adjunct la JCU a adăugat spus că printre persoanele care au contribuit la studiu se numără atât un tânăr în vârstă de 17 ani cât şi renumitul expert în corali Charlie Veron, care a descoperit peste 20% dintre speciile de corali din lume.
Autorii lucrării ştiinţifice au avertizat că ameninţările în creştere, cum ar fi impactul negativ al schimbărilor climatice, pot duce la necesitatea unor activităţi de restaurare în vederea protejării a coralilor precum Muga dhambi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.