Părintele bombei cu hidrogen, a încetat din viaţă
Edward Teller, creatorul bombei cu hidrogen, a încetat din viaţă, marţi, în California, ca urmare a unui atac de cord, la vârsta de 95 de ani, transmite AFP.
Anunţul a fost făcut de Michael, Anastasio, directorul Laboratorului Naţional Lawrence Livermore, pe care cercetătorul l-a condus până în 1977, cînd s-a retras.
Între 1943 şi 1946, Teller a lucrat la proiectul Manhattan, la Los Alamos, Noul Mexic, care a avut ca rezultat fabricarea bombei atomice, apoi a participat la crearea celei cu hidrogen.
Cercetătorul locuia în Statele Unite din 1935, cînd a plecat din Europa pentru a se apăra de represiunile regimului nazist.
Anul acesta, el a primit medalia prezidenţială a Libertăţii, cea mai importantă decoraţie decernată în Statele Unite. Teller nu a putut asista la cermonia, desfăşurată la Washington, în prezenţa preşedintelui George W. Bush, fiind înlocuit de fiica sa, Wendy.
"Profesorul Teller a fost un uriaş al fizicii secolului al XX-lea", a subliniat Laboratorul Lawrence Livermore, adăugînd că acesta era "un fervent partizat al aplicării practice a ştiinţei şi unul dintre cei mai influenţi responsabili tehnici în apărarea naţională din Al II-lea Război Mondial pînă azi".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.