Rămâne cum s-a discutat
Ieri după-amiază, la Bucureşti, a avut loc întâlnirea dintre liderii PSD şi nouă dintre membrii comitetului de coordonare a activităţii filialei judeţene. La discuţii a luat parte şi fostul preşedinte al PSD Bihor, Mihai Bar, cel care anunţase, săptămâna trecută, că a obţinut semnăturile a peste 80% din membrii Consiliului Judeţean al partidului în sprijinul convocării cât mai urgente a Conferinţei Judeţene Extraordinare. Acesta spera să convingă conducerea PSD de oportunitatea organizării Conferinţei, mai ales că Bar consideră nestatutară conducerea interimară a filialei. Demersurile acestuia au fost sortite însă eşecului, conducerea centrală dând câştig de cauză membrilor comitetului de coordonare, care nu doresc organizarea prea curând a Conferinţei. "Decizia conducerii a fost că odată şi odată se va organiza această Conferinţă Extraordinară, când comitetul de coordonare va considera că s-a încheiat analiza la nivelul fiecărei organizaţii în parte. Oricum, cu acei care au obţinut 13% pe judeţ la alegerile locale sigur nu se va face", a declarat Ioan Mang, unul dintre membrii comitetului de coordonare a Filialei PSD Bihor. Acesta a mai precizat că, în timpul întâlnirii de la Bucureşti, au fost anunţaţi că senatorul Alexandru Athanasiu s-a retras din comitet, pentru că nu mai doreşte să participe la viaţa parlamentară. În aceste condiţii, comitetul de coordonare va fi condus, pe plan local, de celălalt parlamentar de Bihor, deputatul Claudiu Pop, în timp ce, de la centru, responsabil de activitatea filialei este vicepreşedintele Cristian Diaconescu. Social-democraţii care asigură interimatul la conducerea PSD Bihor sunt deputatul Claudiu Pop, consilierii judeţeni Ioan Mang şi Alexandru Retegan, liderul TSD Bihor - Florian Pavel, lidera Organizaţiei de Femei a PSD Bihor - Lia Pop şi cei 15 primari pe care a reuşit să-i obţină partidul la alegerile locale din luna iunie a acestui an (Dorel Mnerea - Aştileu, Gheorghe Vid - Căpâlna, Gligor Ţigan - Cărpinet, Sorin Roman - Cefa, Gheorghe Bogdan - Drăgăneşti, Dumitru Togor - Ineu, Marţian Lupaş - Lazuri de Beiuş, Ioan Maşcaş - Pocola, Adrian Maga - Popeşti, Ionel Rif - Remetea, Mircea Carţiş - Sâmbăta, Alexandru Maghear - Sânnicolau Român, Gheorghe Creţ - Spinuş, Eugen Iovan - Şoimi, Bujor Chirilă - Ţeţchea).
In acest moment nu conteaza cine este presedintele PSD Bihor.Persoanele nominalizate pentru cele 13 colegii uninominale(4 pentru Senat si 9 pentru Camera Deputatilor)vor decide rezultatul scrutinului parlamentar din toamna acestui an.Drept urmare,toti cei care sunt cu adevarat social democrati trebuie sa dea o mana de ajutor la nominalizarea candidatilor pe criterii de competenta si credibilitate in fata electoratului bihorean.Cei care doresc Conferinta Judeteana Extraordinara nu inteleg sau nu vor sa inteleaga faptul ca, nu majoriataea membrilor PSD Bihor doresc forte noi la conducerea filialei, ci electoratul bihorean care a sanctionat vechea echipa la alegerile locale. Doresc social democratilor bihoreni intelepciune,toleranta, cumpatare si respect fata de electorat,in caz contar ne asteapta rusinea politica,si nu numai.
Chiar ca alaturi de Bar si Retegan nu se mai poate face nimic in Bihor,doar daca cedeaza locul tinerilor,sa revigoreze PSD-ul care este un partid puternic,toti sunt de aceeasi parere dar cei amintiti trebuie sa se dea la o parte,doar asa ar reveni Partidul loa putere,oricum mai bine era pe vremea lor,aveau (si mai au) oameni de calitate care nu pot sa spuna nimic acum,ca-i iau la bani marunti astia razbunatorii,care de 4 ani doar se cearta,nimic nu au facut.Hai PSD-ul
DICTATURA IN PSD-UL ASTA!Sa nu se respecte statutul!Oare de ce se tem? Pe de alta parte este o g(e)oana dupa un loc caldut la conducerea partidului, in parlament, oriunde numai sa nu muncim, ca ii mai usor de dat din cioc! Rusine sa se bata asa de aprig pentru ciolan! Toti sunt niste comunisti imbogatiti fara munca, prin smecherii, folosindu-se de pozitiile lor! Daca ar trebui sa traiasca dintr-un loc de munca cinstit, ar fi muritori de foame, pentru ca nu stiu sa faca nimic!Apropo! Cine-i Claudiu Pop?