Multe materiale publicate în presă se nasc, asemenea oamenilor, din dragoste şi prin durere, iar atunci când autorul doreşte să prezinte o realitate dramatică, când personajele nu sunt rodul ficţiunii, ci oameni în carne, oase şi sânge, care şi-au desfăşurat activitatea într-o instituţie importantă a statului, din care a făcut şi el parte, durerea este şi mai mare. Deoarece aceşti oameni sunt aduşi din nou la rampă, nu pentru a-şi justifica activităţile, ci, pentru a prezenta cititorilor „rolurile" interpretate în urmă cu decenii. Voi prezenta o lume în care eroii sunt semenii mei, colegii mei, camarazii mei, oameni asupra cărora alţi oameni au aruncat judecăţi tăioase, fără suport real, un nemeritat oprobiu.