Politica
Agenda electorală
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Cine-mparte parte-şi face!
Consilierii judeţeni au aprobat ieri o nouă rectificare pozitivă de buget. Mai mult, au fost identificate şi alte surse de finanţare, cum ar fi cele obţinute din repartizarea cotei de 20% din impozitul pe venit, respectiv sume alocate din fondul de rulment.
- 01 Noiembrie 2008
- Citeste
Reforma constituţională, întoarsă pe toate părţile
Clubul Oradea al Asociaţiei Pro Democraţia a organizat, ieri, la Hotel Continental, o dezbatere publică privind necesitatea unei reforme constituţionale în România, moderator fiind preşedintele APD Cristian Pârvulescu. Invitaţiei lansate de APD Oradea i-au dat curs în special reprezentanţi ai scenei politice locale, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile.
- 31 Octombrie 2008
- Citeste
Moţiunea de cenzură, tentativă de "blat" al PD-L
Social-democraţii bihoreni consideră că decizia PD-L de a introduce moţiune de cenzură împotriva Guvernului nu este determinată de grija acestora pentru profesori, ci mai degrabă de dorinţa democrat-liberalilor de a amâna alegerile parlamentare stabilite pentru data de 30 noiembrie.
- 31 Octombrie 2008
- Citeste
Noua Generaţie denunţă vechi metehne electorale
- 30 Octombrie 2008
- Citeste
Agenda preelectorală
- 29 Octombrie 2008
- Citeste
Pete Istvan a renunţat la mandatul de senator
- 29 Octombrie 2008
- Citeste
Mai mic ca Boc
- 29 Octombrie 2008
- Citeste
"Politica UDMR e dominată de minciuni"
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat, ieri, că politica maghiarilor din România este dominată de minciuni, atât în ceea ce priveşte autonomia, cât şi a unităţii UDMR.
- 28 Octombrie 2008
- Citeste


