În ultima vreme, în mass-media, metaforele "curg râu" la adresa unui Parlament care - mai evident ca oricând în actuala legislatură - este cenzurat ba de către şeful statului, ba de către cealaltă componentă a puterii executive, ba de către Curtea Constituţională. Mai mult, criticile vin - pe bună dreptate - şi din partea "câinelui de pază al democraţiei", şi de fiecare dintre noi la locurile noastre, în activitatea de zi cu zi.

Mă întreb şi eu ca tot omul: Cum s-a ajuns aici, astăzi, într-o Românie democratică, aflată la finalul ciclului de maturitate prezis de "oracolul de la Dămăroaia", pe numele lui pământesc Silviu Brucan? Îmi vine în minte acum un banc nostim, pe care l-am auzit zilele trecute la postul public de radio. Se făcea că un intelectual disperat, rămas fără loc de muncă, află dintr-o sursă neoficială că-şi poate asigura existenţa intrând (la propriu şi la figurat) în pielea unei maimuţe de statură umană, întrucât "titulara postului", cea care reprezenta polul de atracţie pentru vizitatorii grădinii zoologice din oraş, îşi dăduse obştescul sfărşit, iar respectivul stabiliment risca să intre în colaps din acest motiv (n.n. - chiar dacă în oraşul respectiv grădina zoologică nu se afla în proximitatea unui proiect imobiliar amplu în derulare!). Se zice că nefericitul cu pricina şi-a intrat în pâine şi a început să se sclămbăne şi să facă tumbe în cuşca de la zoo, înveşmântat în pielea maimuţei. Neîndemânatic fiind, cade la una dintre acrobaţii, dărâmă gardul de protecţie şi se trezeşte în cuşca leului. Instinctul de conservare îl determină pe eroul nostru să strige după ajutor... în limba maternă. Reacţia „regelui animalelor" a fost stupefiantă. În loc să-şi devoreze victima, acesta a început să rostească agitat în şoaptă în acelaşi grai articulat: „Linişteşte-te, asfel o să se prindă ăştia şi ne vor da afară pe toţi!" Să revenim. În România de astăzi, legile sunt făcute de parlamentari aleşi pe liste. Cei care vor fi de-acum încolo vor fi aleşi fiecare individual. Am avut şi noi reprezentanţi de pe aici care, odată ajunsi deputaţi sau senatori, „au migrat", uitând şi de partidele care i-au trimis în Sfatul Ţării, dar şi de programele politice pe care s-au angajat să le sprijine, atunci când au păcălit electoratul să-i voteze. Cei mai stăruitori au reuşit chiar de mai multe ori acest lucru. Mari politicieni cei în cauză! De ce n-ar fi buni şi la „uninominale"? - îşi zic ei în barbă (mă rog, în chelie, în frunte lată, sau în ce-o mai fi pe-acolo!). Se cred buni la „uninominale" şi cei pe care funcţionarii de la aeroprt îi admirau preocupaţi de grijile ţării două zile pe săptămână (luni - la dus; marţi - la întors), primind bonusuri de la compania aviatică pentru a călători gratuit şi alţi membri ai familiei în contul suplimentului de drumuri efectuate la vremea când alţi colegi de-ai lor „pierdeau vremea la lucrările nepublice din comisii". Nu comentăm prea multe nici despre faptul că, în prezent, toţi cei patru reprezentanţi ai Bihorului în Camera Superioară a Parlamentului sunt „terişti": trei validaţi pe ultima sută de metri (dintre care unul chiar a fost validat pe baza referatului de „aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirare a Securităţii" - vezi stenograma şedinţei Senatului din 28.10.2008), iar al patrulea este şi el „terist", fiindcă pe durata mandatului a funcţionat şi ca europarlamentar, şi e limpede că n-a dat varza de Brussel pe cea „a la Cluj", servită în localul specializat din subsolul Palatului Poporului. Văzând toate cele de mai sus şi altele asemenea lor, din ce în ce mai mulţi români par hotărâţi să stea acasă în ziua votării, pentru a nu risca să dea prin vot girul unor impostori. Chiar dacă viaţa a confirmat în multe rânduri că au dreptate, credem că nu fac bine. Pe de o parte, pentru că un om înţelept trebuie să fie în măsură ca din mai multe rele să-l aleagă pe cel mai mic, iar pe de alta, pentru că, nemergând la vot, îi lasă pe alţii (animaţi de interese protrivnice lor) să decidă în locul lor. Pe lângă cele ce ţin de anumite obligaţii faţă de persoanele celor care candidează, există şi argumente particulare pentru a merge la vot. Pentru exemplificare, eu unul am descoperit că merită să am încredere într-un candidat propus de un partid pe care nu l-am votat niciodată până acum. Străduiţi-vă şi dumneavoastră să vă găsiţi unul, altfel democraţia şi votul universal - ca esenţă a acesteia - rămân simple himere.