În plin deşert şi munţi stâncoşi au adus telegraful şi calea ferată. Vapoare întregi de irlandezi beţi, cu biblia-n haină şi de hispanici cu bărbile transpirate de whisky şi de ură. Aşa s-a construit America. Băştinaşii indieni au căzut repede pradă omului alb.

Omul alb a venit pe pământul nou, pământul făgăduinţei, cu biblia într-o mână şi pistolul în cealaltă. Sălbaticii visători şi meditativi au fost aruncaţi repede de pe stâncile lor. Cu lumea lor veche şi închisă, o lume care nu făcea rău nimănui, s-a sfârşit cu binele, omului trăitor cu picioarele în două luntri. Omul alb cu picioarele pe un singur pământ a început lupta cu el însuşi. Şi-a fost sieşi Dumnezeu. Lupta a fost nemiloasă. Tot ce era în jur era o potenţială proprietate, deci un posibil focar de conflict. Arbitrarul luptei pentru proprietate, în care gloanţele treceau ca picurii de ploaie prin găurile pământului, cerea o justiţie supraumană. Într-un spaţiu lipsit de viaţă şi de umanitate, omul l-a chemat pe Dumnezeu alături, să însoţească fiecare moarte, nevăzută încă de zeiţa Justiţiei. Şi-a dus pe vapor, într-un sertar, biblia şi revolverul. Cu revolverul şi-a asigurat supravieţuirea, iar cu biblia, nemurirea. Aşa a început totul. Întâi omul a ucis, după care a făcut o tablă de legi în care le-a interzis celorlalţi să ucidă. Ăsta e începutul moralei. Aşa a început şi justiţia pe tărâmul făgăduinţei. După ce omul îşi capătă siguranţa vieţii îl uită pe Dumnezeu în biblie şi-şi face legea lui. Dar nu uită să deschidă biblia de fiecare dată când mai ucide pe cineva. Religia pentru americani n-a însemnat niciodată un îndemn la sfială în faţa vieţii, dimpotrivă. Pocăinţa a apărut la ei, ca o contrapondere la numărul de gloanţe de trase. Asta ştiau şi ei. Că dacă nu mori împuşcat, tot o să mori. Dar asta nu i-a împiedicat să facă din religie, un mod practic de viaţă. Dar nu pentru o viaţă închisă. America a lăsat şi bordelul, şi casino-ul să prospere, pentru că totul a fost o ruletă la-nceput. America şi-a lăsat duşmanii proprii să-şi termine gloanţele, după care a venit cu legea şi cu religia. America nu-şi îneacă duşmanii de mici. Îi lasă să crească, să-şi facă de voie, după care să-i poate ucide într-o dimineaţă senină, ca pe Bonnie şi Clyde, pentru a scoate cătuşele pocăinţei, pentru cei care au uitat de biblie, şi-au rămas doar cu revolverul. În curând vor fi alegerile americane. Mulţi se întreabă dacă America va trage din nou. America şi-a păstrat viu spiritul. America nu este nici al lui Michael Jackson şi nici a Madonei. Ei sunt paravanul libertăţii, cei de după tejghea. America le dă la toţi să bea, rămân în picioare cei care mai pot trage. Obama este şi el după tejghea. America îi va da să bea şi lui, aşa cum a făcut-o cu toţi. Dar de după tejghea, întâi a ieşit revolverul şi după acea biblia. Şi America stă mereu la pândă, dincolo de tejghea... Iar dacă e să pomenim şi ceva despre noi, ca români, la toată povestea aceasta, putem spune că noi nici măcar n-am intrat în salon. Am intrat în UE, ceea ce nu ne garantează nici măcar muniţie de gloanţe oarbe. Suntem pe nicăieri. Dacă am fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, noi, ca români, am putea juca într-un western, cel mult rolul unui clopotar mexican, care vrea să trezească crucile. Dar crucile dorm, ca şi istoria noastră, în schimb, America va avea tot timpul, pistolul într-o mână şi biblia în cealaltă şi va trage mereu cu amândouă.