Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, i-a cerut, ieri, lui Traian Ştef, demisia de onoare din funcţia de director al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", însă acesta a refuzat. Motivul solicitării lui Ţîrle îl reprezintă deficienţele constatate de corpul de control în managementul instituţiei, precum şi în modul de cheltuire a banilor, Ştef fiind acuzat, printre altele, de deturnarea a 10.000 de euro. Şeful CJ Bihor a anunţat că intenţionează să depună o plângere penală împotriva lui Traian Ştef şi că, în zilele următoare, va semna dispoziţia de reziliere a contractului de management cu actualul director al Bibliotecii.
Politica
Consilierii PD-L, cenzuraţi de viceprimarul Gheorghe Carp
- 29 August 2008
- Citeste
Bot îi ameninţă pe liberali
- 29 August 2008
- Citeste
PSD aşteaptă candidaţii la parlamentare
- 29 August 2008
- Citeste
prima pagina
- 28 August 2008
- Citeste
Reprezentanţii civicilor maghiari ar putea candida independent
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Szilagyi Zsolt, a anunţat că negocierile dintre UDMR şi PCM au eşuat, astfel încât, probabil, civicii maghiari se vor prezenta la alegerile parlamentare din toamna acestui an cu candidaţi independenţi în colegiile în care consideră că are şanse să câştige.
- 28 August 2008
- Citeste
Medici dezinteresaţi
- 27 August 2008
- Citeste
Lakatos Petru are pagină web
- 27 August 2008
- Citeste
Sesiune ştiinţifică la sediul PRM Bihor
- 27 August 2008
- Citeste
Evaziune fiscală trecută cu vederea
- 27 August 2008
- Citeste
Crişana Digitală
prof. univ. dr. Mihai D. Drecin
„Hungarismul” a fost o ideologie îmbrățișată de statul și serviciile secrete horthyste maghiare de răspândire a revizionismului în Transilvania anilor 1920-1940. În esență, el glorifica ideea Ungariei Mari, în granițele ei din timpul dualismului austro-ungar (1867-1918), a unei societăți maghiare elitiste, net superioare față de cea a națiunilor pe care le asuprea (români, slovaci, croați, sârbi) până în 1918, apoi a statelor naționale create pe ruinele Austro-Ungariei (România Întregită, Cehoslovacia, Regatul sârbo-croato-sloven). Ea s-a manifestat cu o duritate deosebită în Transilvania de nord-est, ocupată de Ungaria în urma Dictatului de la Viena (1940-1944). După o scurtă perioadă de „tăcere”, în noi haine democrat-populare, a fost reluată în anii comunismului (1948-1989), chiar dacă „relațiile frățești” dintre partidele totalitare din România și Ungaria o împiedicau, „teoretic”, să se manifeste.
Cetățeanul surmenat
A mai picat un guvern, al treilea. Astfel s-au stabilit o serie de recorduri: guvernul Bolojan are aproape 160 de zile de interimat și, pentru prima dată în istoria României, sunt întrunite pe bune condițiile organizării de alegeri anticipate. * Totuși, în răspăr cu o bună parte a populației și cu clasa politică, președintele spune nu votului înainte de termen. „Sunt responsabil”, zice Nicușor Dan. Desigur, așa cum a fost când l-a lăsat pe Grindeanu să trântească guvernul.
Crişana TV
Începe numărătoarea inversă pentru cel mai mare și mai vechi târg de antichități și obiecte de uz general din întreaga Transilvania.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


