Acţiune electorală inedită - Cseke Attila a împărţit pe Republicii vitamina C
„Vitamina Cseke" este maxima care, alături de „Oradea sănătoasă", au fost inscripţionate pe câteva sute de cutii de Vitamina C care au fost împărţite orădenilor, duminică, pe strada Republicii. Acţiunea a început însă cu o conferinţă de presă în care fostul ministru al Sănătăţii a spus că dacă va ajunge primar va lansa un program de screening mamar pe plan local. „La Spitalul Judeţean există un mamograf performant, poate cel mai performant din ţară, dar care nu este folosit la adevărata lui valoare. Doresc să pun la punct un program de screening prin care femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani să îşi poată face analize serioase. Asta cu atât mai mult cu cât, din 2009 până în prezent, au fost depistate cu această afecţiune 161 de persoane, în forma cea mai gravă, adică în stadiile 3 şi 4. Cred că un astfel de program, suportat din fondurile Primăriei ar reduce cu 35% mortalitatea în următorii 10 ani", a spus Cseke.
Bani pentru orădeni, indiferent de naţionalitate sau de culoarea politică
Senatorul nu a omis să amintească nici realizările pe care le-a avut ca ministru al Sănătăţii. A vorbit despre descentralizare, despre fondurile alocate spitalelor din Bihor, despre finanaţarea construcţiei noului Centru Oncologic dar şi că a adus în Oradea Centrul Regional European de sud-est pe transfuzie sanguină. „ I-am ajutat pe orădeni când am fost ministru fără să ţin cont de culoare politică sau de naţionalitate, şi la fel voi face şi dacă voi ajunge primar", a spus Cseke Attila. La finalul conferinţei, senatorul a împărţit câteva cutii cu vitamina C atât ziariştilor cât şi orădenilor care erau în trecere pe strada Republicii. „Maghiarul Szent-Gyorgyi Albert a descoperit Vitamina C în ardeiul de Szeged, iar eu vreau să le-o fac cadou orădenilor ca să fie sănătoşi", şi-a motivat Cseke gestul. Cei mai mulţi dintre trecători au răspuns pozitiv iniţiativei, ba chiar unii s-au şi bucurat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.