Decizie BEC, atacată în instanţă
Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, a declarat, ieri, că decizia BEC de a restricţiona accesul jurnaliştilor şi al observatorilor în secţiile de votare va fi atacată la Curtea de Apel, fiind luată în calcul posibilitatea de a nu trimite observatori la alegerile parlamentare. Cristian Pârvulescu a precizat că mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care şi Pro Democraţia, au cerut să se reexamineze decizia, Biroul Electoral Central luând miercuri o hotărâre care a întărit decizia iniţială, hotărâre prin care BEC susţine că va instrui preşedinţiii secţiilor de votare să ofere un loc vizibil jurnaliştilor şi observatorilor în secţii. Pârvulescu consideră că această decizie este un atentat la libertatea de expresie, fiind un moment "grav" în ceea ce priveşte politizarea alegerilor. Totodată, preşedintele APD a precizat că "este evident că în România trebuie să renunţăm la serviciile BEC şi să creăm o instanţă de contencios electoral", alcătuită din judecători cu expertiză electorală. "Eu sper să se revină totuşi asupra unei astfel de decizii", a mai spus preşedintele Pro Democraţia, care a precizat că "nu au fost sesizate încă organizaţiile internaţionale" în legătură cu această problemă.


Desemnarea preşedinţilor secţiilor de votare
Mâine, 15 noiembrie 2008, la ora 10:00, la cabinetul preşedintelui Tribunalului Bihor, va avea loc şedinţa privind tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 30 noiembrie 2008. Partidele politice, prin reprezentanţii lor, pot asista la procedura desemnării acestora.