Agenda politică
Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, a declarat, ieri, că reorganizarea administrativ-teritorială nu este o prioritate pentru UDMR în acest mandat, arătând că Uniunea va respinge acest proiect dacă va ajunge în Parlament. "La şedinţa coaliţiei nu s-a discutat despre reorganizare. Prioritate pentru UDMR va fi după 2012. Dacă se ajunge în plen, cred că vom respinge reorganizarea. Nu este o prioritate pentru noi să discutăm în acest mandat. Nici în varianta 10-12 regiuni nu este o prioritate", a afirmat Mate Andras Levente. Conducerea PDL a fost mandatată să continue discuţiile cu UDMR în privinţa reorganizării administrativ-teritoriale pe o formulă "suficient de flexibilă", a afirmat Sever Voinescu, arătând că reorganizarea nu se poate face decât la sfârşit de mandat, adică înainte de alegeri. Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au mandat, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, BPN al formaţiunii ca până la finalul lunii noiembrie să definitiveze detaliile reorganizării administrativ-teritoriale.
Încălzire pe bază de protecţie socială
Senatorul PDL Petru Filip a declarat, ieri, la dezbaterea moţiunii simple "Căldura care îngheaţă România: regimul Băsescu-Boc", că sistemul de protecţie socială vizat de demersul opoziţiei a devenit, în urma recentelor modificări legislative, mai direct şi mai eficient. "Din punctul de vedere al gestionării protecţiei sociale, acest sistem schimbat cred că este, în felul acesta, mult mai eficient şi mai echilibrat decât sistemul care era înainte, cu cei 45 la sută pe combustibil consumat. Vreau să vă spun că banii veneau după un an sau după doi ani", a arătat el. Potrivit afirmaţiilor sale, în prezent "lucrurile pe protecţie socială" sunt mult mai directe şi mult mai eficiente. "Nu cred că în această iarnă problemele de încălzire în locuinţele românilor, mă refer la cei cu probleme sociale, vor fi mai grave, mai grele, faţă de cât au fost în anii anteriori", a apreciat democrat-liberalul.
UDMR nu va vota legea votului prin corespondenţă
UDMR nu va vota legea votului prin corespondenţă, a declarat, ieri, liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, precizând că Uniunea nu este de acord cu acest sistem şi că, în aceste condiţii, actul normativ nu va trece de Parlament. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii opoziţiei vor pleca din toate funcţiile deţinute dacă puterea va adopta Legea votului prin corespondenţă, apreciind că nu are rost nici măcar să mai candideze la viitoarele alegeri. Şi preşedintele PNL Crin Antonescu s-a declarat în favoarea unor acţiuni parlamentare "radicale" ale opoziţiei, mergând până la părăsirea Parlamentului, el opinând că trebuie văzut "unde şi când" se pot face astfel de demersuri. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, vineri, la Forumul Românilor de Pretutindeni, că legea votului prin corespondenţă este "un act aşteptat de diaspora românească de 20 de ani" şi că de această lege vor beneficia românii, "şi nu un partid sau altul".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.