Agenda politică
Pericol ecologic la Derna
Deputatul Gavrilă Ghilea avertizează autorităţile cu privire la pericolul reprezentat de cele două depozite de deşeuri industriale extrem de periculoase de pe raza localităţii Derna.
Parlamentarul liberal Gavrilă Ghilea a anunţat că intenţionează ca, la reluarea sesiunii parlamentare să-şi convingă colegii deputaţi din Comisia pentru politică economică, al cărei vicepreşedinte este, „să analizeze cu celeritate situaţia de la Derna şi să invite la faţa locului celelalte instituţii responsabile, pentru adoptarea unui prim pachet de măsuri până nu va fi prea târziu”. Declaraţia a fost făcută joi, într-o conferinţă de presă, la o zi după vizita pe care a făcut-o la Derna, unde a vizitat cele două batale. „Clasate ca neconforme cu normele de mediu de aproape 15 ani, depozitele de reziduri aferente societăţii Petrol Derna, aflată în faliment, expun România unei posibile proceduri de infrigement, făcând obiectul unui proces pe rol declanşat de Comisia Europeană împotriva ţării noastre”, a reamintit Ghilea. El a menţionat că deşi primarul Florin Măgui a încercat să rezolve problema ecologizării celor două batale prin accesarea de fonduri europene, aceste demersuri nu s-au putut concretiza din cauză că terenurile pe care se află depozitele nu aparţin Primăriei Derna, ci statului român. „Revoltător este faptul că, sesizat de colega deputat Florica Cherecheş, Ministerul Mediului, prin semnătura viceprim-ministrului Graţiela Gavrilescu, şi-a declinat competenţa în privinţa identificării resurselor pentru ecologizarea batalelor toxice, deşi natura extrem de periculoasă a reziduurilor depozitate aici şi precaritatea construcţiei acestora ameninţă localitatea la fiecare ploaie”, susţine deputatul PNL. Potrivit acestuia, cel mai periculos dintre cele două depozite, care conţine şi acid sulfuric, se află aproape de limita superioară a zidului de pământ, existând riscul ca deşeurile toxice să ajungă în Derna. „Depozitele se află pe deal, deasupra localităţii Derna. Primarul a sesizat toate instituţiile competente, dar nu s-a întâmplat nimic. Acolo se poate întâmpla o catastrofă. Avem, judeţul Bihor, un reprezentant în Administraţia Fondului de Mediu (n.r. - Dorin Corcheş, vicepreşedinte al AFM), care cred că ştie care este situaţia de la Derna. Eu nu înţeleg cum nu se sesizează nimeni”, a afirmat Gavrilă Ghilea, adăugând că statul român „trebuie să-şi asume ecologizrea acestor perimetre şi să nu se mai joace alba neagra cu vieţile şi bunurile locuitorilor din Derna. În caz contrar, dincolo de riscul inerent al unor aspre sancţiuni comunitare, această localitate şi cetăţenii săi vor rămâne condamnaţi, la cheremul stihiilor naturii, abandonaţi de indiferenţa complice a autorităţilor de stat”.
50 de delegaţi la Consiliul Naţional
Sâmbătă, 4 august, de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului va avea loc şedinţa Consiliului Naţional al PNL, la care, din judeţul Bihor, va participa o delegaţie formată din 50 de persoane.
„Organizaţia noastră judeţeană va avea una dintre cele mai consistente delegaţii, formată din 14 membri de drept şi 36 de membri desemnaţi pe baza rezultatelor electorale anterioare”, a anunţat prim-vicepreşedintele PNL Bihor, Gavrilă Ghilea. Potrivit acestuia, la întâlnirea de la Bucureşti vor fi aprobate criteriile, procedura şi calendarul de alcătuire a listei candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare, dar şi un calendar de desemnare a candidaţilor la funcţiile de primar în municipiile reşedinţă de judeţ. De asemenea, va fi adoptat documentul „Principiile bunei guvernări liberale”, „care reprezintă un set de valori şi soluţii asumate în vederea reinstaurării normalităţii într-o societate perturbată din punct de vedere economic şi democratic”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.