Plata drepturilor câştigate în justiţie, până la finele anului 2016

Deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe au decis, ieri, să prelungească termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari de la 31 decembrie 2012 - cât era prevăzut în OUG 71/2009 - la 31 decembrie 2016 şi să modifice şi procentele anuale de returnare a sumelor respective. "Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu", potrivit raportului preliminar adoptat în unanimitate de Comisia de Buget-Finanţe. Preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe, deputatul UNPR Maria Eugenia Barna, a declarat că această modificare era necesară pentru ca Guvernul să se încadreze în deficitul bugetar stabilit pentru acest an şi pentru anii următori. Camera Deputaţilor este forul decizional.

 

Legea asistenţei sociale, amânată din nou

Senatorii au amânat, ieri, luarea unei decizii privind proiectul Legii asistenţei sociale, iniţiat de Guvern, după ce, în urma unor dezbateri în contradictoriu care au durat mai multe zeci de minute, preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru (PSD), a constatat lipsa cvorumului de lucru. În timpul dezbaterilor, senatorii opoziţiei au susţinut că forma actuală a proiectului de act normativ ar putea fi îmbunătăţită dacă acesta ar fi retrimis la comisia de specialitate pentru un raport suplimentar, însă propunerea făcută în acest sens de senatorul PSD Dan Şova a fost respinsă cu 51 de voturi "pentru" şi 56 de voturi "împotrivă". Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, care a susţinut, în plen, adoptarea proiectului de lege, i-a informat pe senatori că ministerul pe care îl conduce alocă pentru aceste servicii 14 miliarde de lei pe an (3,8 miliarde de euro). Proiectul propune o nouă modalitate de stabilire a cuantumurilor şi nivelurilor beneficiilor sociale, respectiv prin aplicarea unui coeficient de echivalenţă asupra indicatorului social de referinţă utilizat pentru stabilirea unor drepturi de asigurări de şomaj.

 

Guvernul a aprobat "Coşul de solidaritate" pentru pensionari

Guvernul a aprobat, ieri, prin hotărâre, programul denumit "Coşul de solidaritate", prin care se urmăreşte vânzarea de produse alimentare la un preţ redus pentru pensionari.Proiectul de act normativ prevede că produsele alimentare pe care Guvernul vrea să le vândă pensionarilor la preţ redus vor fi livrate acestora, săptămânal, prin firme special înfiinţate de către autorităţile locale, care vor cumpăra alimentele prin licitaţie şi vor percepe un adaos comercial care să acopere cheltuielile aferente. În "coşul de solidaritate" pentru pensionari vor fi incluse produse precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, dar şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate, stabilite de consiliul judeţean sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Actul normativ stabileşte că, pentru implementarea programului, consiliile judeţene (CJ), Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale (CL), inclusiv cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pot înfiinţa societăţi comerciale ori pot extinde obiectul de activitate al societăţilor existente, pentru derularea activităţilor de comerţ cu produse alimentare de bază exclusiv către pensionari.