PSD are probleme financiare Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a admis, ieri, că partidul se confruntă cu o situaţie financiară ceva mai dificilă în perioada de opoziţie, dar a apreciat că problemele nu sunt de natură să genereze o situaţie gravă. El a afirmat că există unele datorii, dar a fost de părere că "lucrurile vor fi în regulă". Diaconescu a arătat că trezorierul partidului este cel care cunoaşte mai în detaliu situaţia. Lege privind combaterea violenţei în şcoli Deputaţii PSD membri ai Comisiei de învăţământ au anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că vor depune la Biroul Permanent, în cursul zilei de azi, o iniţiativă legislativă privind evitarea actelor de violenţă în şcoli, pentru care vor solicita dezbatere parlamentară în regim de urgenţă. Această iniţiativă legislativă va prelua o serie de elemente existente într-un Ordin ministerial aflat în vigoare, referitor la intensificarea activităţilor de ordine publică şi creşterea siguranţei civice în zona unităţilor de învăţământ. "Cea mai mare ţeapă electorală" Preşedintele PSD Mircea Geoană a făcut, luni, la Senat, un bilanţ foarte critic al primului an al actualei guvernări, apreciind că, sub ambalajul demagogic intitulat "Să trăiţi bine", Traian Băsescu şi Alianţa D.A. au pus la cale "cea mai mare ţeapă electorală" de după 1989. În opinia liderului PSD, anul care a trecut de la preluarea puterii de către actualii guvernanţi este unul pierdut pentru România. "Avem o ţară care merge nicăieri, avem o conducere care funcţionează fără busolă, fără hartă şi fără echipaj", a mai spus el. Coaliţia nu a ajuns la un acord în privinţa Statutului minorităţilor Reprezentanţii partidelor coaliţiei de guvernare nu au reuşit, ieri, după patru ore de discuţii, să convină asupra legii statutului minorităţilor, dezbaterile rezumându-se la principii. La finalul întâlnirii, liderii grupurilor PD şi UDMR din Camera Deputaţilor, Cristian Rădulescu, respectiv Marton Arpad, au declarat că "s-au făcut câţiva paşi către apropierea poziţiilor". Ei au precizat, însă, că discuţia s-a rezumat la "principii", pornindu-se de la ideea că legea este necesară, utilă, dar că trebuie să respecte prevederile constituţionale, reglementările internaţionale în materie şi să nu creeze discriminare pozitivă. Negocierile între partidele din coaliţie vor continua şi miercuri, iar acestea s-ar putea încheia până la sfârşitul săptămânii, a apreciat Rădulescu. Conform unor participanţi la întâlnire, soluţia acceptată de toate părţile a fost ca numirea în funcţiile de conducere ale instituţiilor de cultură şi de învăţământ în limba maternă să fie făcută prin concurs, iar comisia de examinare să fie formată la paritate din reprezentanţi ai ministerului de resort şi ai minorităţii respective. De asemenea, s-ar fi căzut de acord ca desfiinţarea unor instituţii ale minorităţilor naţionale să nu poată fi făcută decât cu acordul reprezentanţilor minorităţilor respective.