Agenda politică - Susţine demonstraţiile societăţii civile
Europarlamentarul Laszló Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, a declarat, vineri, că îşi exprimă admiraţia faţă de societatea civilă românească care s-a ridicat împotriva unui „guvern care a declarat război împotriva statului de drept, a democraţiei şi a întregii lumi”.
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Oradea, având ca temă situaţia politică conflictuală din România, europarlamentarul Laszló Tőkés a declarat că susţine în totalitate modul în care societatea civilă românească a ales să-şi apere valorile. „Îmi declar admiraţia faţă de societatea civilă care se ridică împotriva clasei politice şi a corupţiei, la fel cum a procedat şi în cazul Colectiv. Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania susţine aceste demonstraţii”, a declarat Laszló Tőkés. Europarlamentarul consideră că aceste demonstraţii se îndreaptă nu numai împotriva partidelor de guvernământ, ci şi împotriva UDMR, care „în mod tacit sprijină Guvernul, îşi asumă răspunderea faţă de proiectele de lege înaintate către Parlament. „Atâta timp cât nu se delimitează de conţinutul acestor proiecte, UDMR devind complice al Guvernului în adoptarea acestor ordonanţe care spală politicienii corupţi de infracţiunile pe care le-au comis”, este de părere Tokes, care consideră că UDMR ar trebui să denunţe înţelegerea cu Guvernul, să-şi dea seama că „nu e de partea bună a baricadei” şi să-l susţină pe preşedintele Iohannis în acest demers”, astfel încât să nu atragă comunitatea maghiară în această „situaţie politică catastrofală”. „Mi-e ruşine ca maghiar când demonstranţii ies pe stradă şi am impresia că protestează şi împotriva partidului parlamentar maghiar. Nicidecum nu este locul nostru lângă această coaliţie, care va cădea şi vom cădea şi noi cu ei”, a concluzionat europarlamentarul maghiar.
„Autonomia ni s-a promis din 1918”
În conferinţa de vineri, Laszlo Tokes a abordat din nou subiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, exprimându-şi speranţa ca în curând UDMR să introducă în Parlament proiectul de lege privind autonomia.
„Într-o declaraţie recentă, preşedintele României Klaus Iohannis a spus că protecţia minorităţilor din România este exemplară, ceea ce auzim de altfel încă de pe vremea lui Ceauşescu. Din când în când politicienii români şi reprezentanţii diferitelor Guverne ale României, de data aceasta chiar un preşedinte de origine săsească, îndrăzneşte să facă această afirmaţie mincinoasă. Nu înţeleg cum poate să spună asta un german, membru al unei comunităţi care a căzut victima politicii de epurare etnică din timpul comunismului”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania. Tőkés consideră că obţinerea autonomiei secuilor este îndreptăţită „într-o Europă în care există multe astfel de autonomii”. „Ar trebui să ajungem la o înţelegere cu politicul românesc, să se asigure autonomia Ţinutului Secuiesc. Este o promisiune care ni s-a făcut încă din 1918, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia”, a mai spus Tőkés. Iniţiativa legislativă cetăţenească privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc a fost publicată deja în Monitorul Oficial şi a strâns peste 100.000 de semnături de susţinere. Inițiativa prevede că locuitorii Ținutului Secuiesc, care cuprinde actualele județe Covasna, Harghita şi Mureș - se constituie în comunitate autonomă cu personalitate juridică în cadrul României, „fără a afecta integritatea teritorială și suveranitatea statului român”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.