Alegeri locale 2012 - Pregătiri în linie dreaptă
Şedinţa publică privind tragerea la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor BEJ şi birourilor electorale de circumscripţii ale municipiilor, oraşelor şi comunelor s-a desfăşurat ieri în prezenţa vicepreşedintelul Tribunalului Bihor, Daniela Jurjuţ Lazăr, a şefei Direcţiei Juridice, Alice Lupeş şi a reprezentanţilor partidelor înscrise în campania electorală pentru alegerile locale. Desemnarea s-a făcut prin tragere la sorţi, prioritate având absolvenţii facultăţilor de Ştiinţe Juridice. Astfel, preşedintele BEJ va fi judecătoarea Florina Crişan, iar locţiitor judecătorul Antik Levente. Pentru Biroul Electoral de Circumscripţie Oradea au fost desemnaţi judecători Galea Ovidiu, preşedinte şi Bochiş Dorel, locţiitor. Ulterior s-a trecut la desemnarea celorlalţi 100 de preşedinţi şi locţiitori pentru birourile electorale de circumscripţii municipale, orăşeneşti şi comunale. Procedura nu s-a desfăşurat fără o serie de observaţii ale reprezentanţilor partidelor politice, care au avut o serie de obiecţii vizavi de „candidaturile" depuse. Astfel, la Săcuieni preşedinte a fost desemnat Gheorghe Agud, fost magistrat, condamnat penal. Incompatibilitatea a fost sesizată de către reprezentanţii partidelor politice, care vor trebui să facă o contestaţie la BEJ pentru această denumire. Reprezentanţii partidelor au mai remarcat că preşedinţii şi locţiitorii sunt, în general, angajaţi ai primăriilor, care „sunt subordonaţi primarului actual". De asemenea, tragerea la sorţi a oferit şi numeroase surprize: în timp ce locţiitorii de birouri electorale de circumscripţii au studii superioare, preşedinţii pot avea şi studii medii. Un exmplu este Balcul. „Mă revolt când văd atâta nedreptate. Unii fac cinci ani de facultate şi sunt locţiitori, iar altul care a făcut liceul la fără frecvenţă este preşedinte", a subliniat Mircea Gelu Budău, reprezentant UNPR. Vicepreşedintele Tribunalului Bihor, Daniela Jurjuţ Lazăr, a explicat că legea nu dă întâietate decât juriştilor, nu şi celor cu studii superioare.
In sectiile de vot se va fura masiv. PDL va cumpara reprezentantii USL din sectiile de vot. USL trebuie sa se trezeasca la realitate.