La Tribunalul Bihor a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a judecătorilor care vor face parte din Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5 Bihor, pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Şedinţa a fost prezidată de vicepreşedintele Tribunalului Bihor, Daniela Jurjuţ Lazăr. În urma tragerii la sorţi efectuate în prezenţa reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, Autorităţii Electorale Permanente, dar şi ai partidelor politice, au fost desemnaţi drept membri ai Biroului Electoral Judeţean judecătorii Dana Marietta Cosma, Ovidiu Horea Bojan şi Ionel Olah. Membrii BEJ au stabilit, prin vot secret, ca funcţia de preşedinte al Biroului să fie deţinută de judecătorul Ovidiu Horea Bojan, locţiitor fiind judecătoarea Dana Marietta Cosma. Pe lângă cei trei judecători, în BEJ a fost cooptată Ramona Georgeta David, în calitate de reprezentantă a Autorităţii Electorale Permanente.