Zilele trecute, a fost deajuns un simplu zvon pentru ca "ziariştii - analişti politici" să califice PNG, condus de Gigi Becali, partid extremist. Zvonul se referea la presupuse negocieri ale partidelor de extremă dreapta din Parlamentul European cu PRM şi PNG, în vederea formării unui grup parlamentar propriu. PNG, în special prin vocea lui Gigi Becali, a negat orice contacte, prezente sau viitoare, cu vreun partid de extremă dreapta. Graba şi furia cu care criticii lui Becali s-au năpustit asupra PNG sunt cel puţin suspecte. Ascensiunea lui Becali înseamnă că deranjează. Indiscutabil, Gigi Becali este un lider politic atipic. El este un "atipic" în mod natural, spre deosebire de Traian Băsescu, care este atipic pentru că nu are valoare de preşedinte de stat, nu pentru că ar fi original. Nonconformist şi spontan, Becali nu este şi nici nu are pretenţia că ar fi un savant într-ale politicii. Omul nu a învăţat sau poate că nici nu vrea să înveţe că în politică nu trebuie să spui întotdeauna tot ceea ce gândeşti. Discursul său politic este mai degrabă o mărturisire a convingerilor sale decât o etalare a cunoştinţelor politice. Simplitatea şi sinceritatea sunt atuuri care îi aduc succes. Este evident că discursul politic al lui Becali nu are o încărcătură ideologică, doctrinară. A reuşit, în schimb, ceea ce nu a reuşit nici un lider al aşa-ziselor partide de dreapta din România, să se apropie de Biserică. Ideologia de dreapta este strâns legată de Biserică. Becali a realizat acest lucru în mod instinctiv, nu ca rezultat al studiului aprofundat al ideologiei dreptei. Pentru că Becali nu vine niciodată cu lecţia pregătită, discursul său nu este unul elaborat. Dar, spuneţi-mi un lider politic - care are pretenţia că reprezintă dreapta - cu un discurs politic axat pe valorile fundamentale ale dreptei, construit pe coordonate doctrinare. Despre Traian Băsescu, Emil Boc sau PD, în general, nu mă ostenesc să vorbesc. Un partid, PD, care seara s-a culcat partid de stânga, iar dimineaţa s-a trezit de dreapta, nu are cum să-şi schimbe nici discursul, nici politica. Liderii săi bat câmpii, vorbind despre o doctrină care nu există, "doctrina populară". Curios cum cei care se grăbesc să-l califice pe Becali extremist nu sesizează erezia doctrinară a PD şi nici falsa sa transformare în partid de dreapta. Tot ce s-a schimbat la PD este denumirea programului politic, din "O Românie Social-Democrată" în "O Românie Europeană". Nici nu se putea ca dintr-un partid desprins din FSN, cu un Traian Băsescu colaborator al securităţii, să apară din spuma mării un partid adevărat de dreapta. A apărut în schimb Elena Udrea, al cărei cântec preferat este "Jo no soi marinero, soi President." Mui importante! Foarte important! În pofida declaraţiilor, în discursul lui Teodor Stolojan nu poţi descifra nici o idee de dreapta. Sobrietatea şi încrâncenarea nu dau valenţe de dreapta unui discurs politic. Cu liberalismul este o problemă. Mulţi nu ştiu că partidele liberale sunt aşezate pe axa stânga-dreapta, mai mult în zona de centru-stânga, decât la centru-dreapta. Valeriu Stoica se numără printre puţinii care ştiu lucrul acesta. Să revenim însă la oile noastre. Este PNG, condus de Gigi Becali, un partid de extremă dreapta? Pentru a lămuri lucrul acesta se impune o sumară analiză a ceea ce înseamnă partid de extremă dreapta. Deşi ocupă un loc destul de îngust pe axa stânga-dreapta, partidele de extremă dreapta se manifestă printr-o importantă diversitate sau, mai corect spus, prin lipsă de unitate în principii. Există trei grupuri importante de partide de extremă dreapta. Primul grup este cel al partidelor de orientare neo-fasciste, propovăduitoare ale politicilor naziste şi fasciste din perioada interbelică. Astfel de partide întâlnim în Austria, Germania sau Anglia. Al doilea grup conţine partidele naţionaliste cu tentă xenofobă, majoritatea având originea în mişcările de protest împotriva imigraţiei din anii ’70-’80, dar toate negând orice fel de legătură cu fascismul. Acestea sunt cele mai importante partide de extremă dreapta, fiind prezente în Austria, Franţa, Italia, Belgia, Elveţia. În al treilea grup intră partidele care propun pe lângă naţionalism şi o politică anti-sistem, mai exact anti-taxe, care să susţină un stat al bunăstării generale. Asemenea partide sunt în Suedia şi Austria. În pofida acestei clasificări, mai degrabă de suprafaţă, aceste partide prezintă multe puncte identice. Astfel, pe plan economic, toate sunt favorabile unei economii de piaţă libere. Apoi, sunt cele două domenii, care cu adevărat le situează la extrema dreaptă: pe plan politic, cele mai multe partide de extremă dreapta propun politici anti-imigraţie, anti-avort, anti-drepturi pentru homosexuali şi militează contra democraţiei parlamentare, propunând, în schimb, un "prezidenţialism" puternic; pe plan european, sunt categoric împotriva integrării şi a Uniunii Europene. Nu am pretenţia unei analize exhaustive a fenomenului "extremă dreapta", însă, dacă vrem să fim corecţi, trebuie să observăm că PNG nu poate fi încadrat în niciuna dintre categoriile arătate. Numai pentru că Gigi Becali este un interlocutor incomod, mai vocal, mai zgomotos, câteodată excentric, în ultimă instanţă natural, nu poţi să-i atribui eticheta de extremist. Cei care s-au grăbit să califice PNG drept partid extremist au făcut-o ori din ignoranţă, ori din răutate. Este supărător şi incorect când oameni serioşi, cu pretenţii, formatori de opinie, emit asemenea judecăţi de valoare strâmbe, folosind pentru unii o măsură, iar pentru alţii o altă măsură.