Preşedintele Traian Băsescu "pune pile" permanent, în privat şi în public, pentru sponsorii săi, marii baroni din agricultură, ceea ce denotă interese mescjine şi ilegale, a afirmat premierul Victor Ponta, cerând miniştrilor să nu cedeze unor astfel de demersuri.

"Preşedintele tot timpul pune pile, în privat şi în public, pentru sponsorii săi, marii baroni din agricultură, care trebuie să-i sponsorizeze lui activităţile politice. Nu vreau să cedaţi absolut deloc, aveţi sprijinul meu total, lăsaţi-i pe Rădulescu şi pe ceilalţi să se plângă la preşedinte, noi ne gândim la toţi agricultorii din România, nu la ăia 3-4 care îi sponsorizează campania preşedintelui. Foarte bine, cu cât este mai supărat, cu atât mai bine", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a intervenit spunând că certificatele de depozit au fost într-adevăr suspendate, din cauza unor probleme apărute anul trecut, în perioada în care comisia responsabilă de acordarea acestor certificate era condusă, în calitate de secretar de stat, de către actualul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu. Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la Fundulea, că Guvernul are "o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta", el menţionând că îi este cunoscut faptul că, deşi producţia este mare, producătorii nu pot beneficia de certificatele de depozit. "Anul trecut am avut un an agricol destul de prost, iar anul acesta, cu o producţie foarte mare, cel puţin la grâu, secară, orz, rapiţă, agricultorii vor încasa urmare a lipsei certificatelor de depozit cel mult cât au încasat anul trecut, într-un an foarte prost. Deci mi se pare strigător la cer", a afirmat Băsescu, în discursul rostit cu ocazia participării la "Ziua Cercetării Procera". "Ar fi fost cu totul alta capacitatea de negociere a producătorilor agricoli români dacă Guvernul nu ar fi desfiinţat certificatele de depozit", a mai susţinut Băsescu. El a arătat că, dacă producătorii şi-ar fi lăsat producţia în depozite şi ar fi luat credite de la bănci în baza acelor certificate, nu ar fi rămas "dezarmaţi" în faţa achizitorilor. De asemenea, preşedintele a afirmat că sunt 4-5 mari firme străine care domină piaţa achiziţiilor de cereale şi a afirmat că acest lucru ar trebui cercetat de Consiliul Concurenţei, pentru că diferenţele între preţurile de achiziţie sunt foarte mici, de un euro la tona de grâu.