Care pe care

Spuneam că Mircea Geoană se transformă pe zi ce trece în opusul său. Din diplomatul serios, calm şi politicos ne-am trezit peste noapte cu o adevărată portavoce. La un moment dat, în timpul discursurilor sale, din ce în ce mai sonore vocal, Mircea Geoană dă impresia că nici el n-a ştiut până acum că poate să strige atât de tare, fapt ce-i provoacă o adevărată satisfacţie, aidoma copiilor din faţa blocului, ce sunt în stare să asurzească un cartier întreg. Din păcate pentru PSD, faptul că Mircea Geoană vociferează cel mai tare este şi semnul că este cel mai puternic din partid, cu toate săgeţile venite pe filiera Iliescu-Năstase, care sunt siliţi de multe ori să-şi pună în paranteză animozitatea faţă de năzdrăvanul personaj. Marionetă sau nu al lui Băsescu, iată că Mircea Geoană s-a conservat în funcţia de lider PSD, şi are şi ambiţii de prim ministru.
În ceea ce-l priveşte pe Stolojan, aici avem de-a face cu una din anomaliile politice de la noi. În România, dacă un om se compromite în faţa a 22 de milioane de cetăţeni minţind la modul penibil, dacă ajunge să devină aliatul celui cu care se înjura de mama focului, Traian Băsescu, toate acestea nu-i atrag căderea politică, ci dimpotrivă, dacă este bine susţinut de cine trebuie, poate fi scos oricând din cutie fără să ajungă să stârnească oprobriul public al electoratului. De fapt, Theodor Stolojan demonstrează ca şi mulţi alţi politicieni compromişi de-a lungul timpului, şi ulterior reciclaţi, că-n România nu există necesitatea de-a amenda greşeala. Poporul pur şi simplu poate să treacă peste asta, atunci politicienii de ce n-ar profita de largheţea şi generozitatea poporului. În concluzie, Theodor Stolojan se simte bine, este europarlamentar, vrea să ajungă prim ministru, cică are şi succes la sexul opus, faţă de care părea mult prea opus, deci uite că se poate, aviz amatorilor!
Şeful de campaniei al PD-L, omul care va conduce lupta, este Emil Boc, care abia aşteaptă să se urce pe poneiul victorios. Iar ca PD-L să fie în efectiv complet de luptă a sărit şi d-na Elena Udrea, care după ce s-a arătat fascinată de bustul lui Stolojan, a trântit una pe măsura bustului ei: "Din sursele noastre am aflat că PNL are discuţii avansate pentru a aduce pe tron o persoană suspectată că a fost colaborator al securităţii, şi anume pe domnul Radu Duda". Asta vine oarecum în continuarea gafei cu Norvegia, Radu Duda nu poate fi moştenitor al tronului, el poate fi doar prinţ consort, nefiind urmaş al familiei regale. După care d-na Udrea ne arată un limbaj demn de marinarul, care tace cam suspect în ultima vreme, semn că a rămas cu ceva după experienţa cotrocenistă: "Declaraţiile lui Tăriceanu nu sunt decât nişte notiţe scrise de Frankenstein şi Silberstein la Bucureşti ca să epateze printre tinerii liberali, ca să facă impresie şi ca să aibă timp să se dea în bărci cu Mazăre".

Cam acesta pare a fi începutul de campanie. Cele două forţe, care au fost la guvernare au revelaţia acum în prag de alegeri că unii sunt proşti, iar alţii sunt bătuţi în cap. Aspiranţii la funcţia de premier ne arată chiloţii deocamdată, probabil după ce vor ajunge în funcţie ne vor arăta şi fundul, iar liota de căţei sau căţele lătrătoare scheaună prin mass media sau aberează cu neruşinarea omului primitiv, care nu se simte responsabil faţă de nimic. Iar peste toţi, eternul Cătălin Avramescu, care mereu deranjat în naturelul său simţitor, de candidatura unuia sau a altuia, a renunţat în final, când a auzit că PD-L oferă postul de vicepreşedinte al senatului, lui Corneliu Vadim Tudor. Pagubă-n ciuperci!