O campanie la temperatură minimă, aşa am putea caracteriza campania uninominalului. Principala cauză o reprezintă calitatea foarte slabă a candidaţilor. În această luptă s-au aruncat tot felul de băieţi de viaţă, care-şi suflecă mânecile şi care vor să ne arate tuturor că ei sunt cu practica, nu cu teoria, ei nu sunt politicieni. Aceşti băieţi şmecheri, care s-au descurcat în viaţă prin tot felul de afaceri şi care sunt formaţi mai mult la şcoala vieţii, sunt principalii beneficiari ai acestui sistem de vot.

Unde apare aberaţia? Aceşti candidaţi vin cu promisiuni de primari şi fac pe oamenii de acţiune, dar ei candidează pentru un loc de deputat sau de senator, deci nu primar, nu şef de şantier. Munca de parlamentar presupune în orice loc civilizat de pe planeta aceasta o anumită calitate intelectuală a persoanei. Un grad ridicat de instrucţie şi de educaţie. Sunt principalele calităţi pe care ar trebui să le aibă un parlamentar. Munca de parlamentar este o muncă intelectuală în bună măsură, unde, în primul rând, trebuie să-ţi foloseşti cunoştinţele din domeniul tău. În felul acesta intri în comisia parlamentară axată pe domeniul tău. Dacă eşti un bun medic ori un cadru universitar sau un bun economist poţi fi eficient în aceste comisii, poţi iniţia propuneri legislative, ai competenţa de a participa la dezbaterile din comisii şi din plen. Dar dacă tu eşti un băiat şmecher fără prea multă instrucţie, mai ales dacă ţi-ai terminat „studiile" la Oradea, care a făcut şmenuri, după care s-a băgat în afaceri cu construcţii, terenuri, licitaţii, toate pe lângă lege, că altfel nu iese banul în România, ce mama dracului să cauţi tu în Parlament, aşa cu mânecile suflecate şi cu privirea ta de hoţ comunal? Aceasta este reforma clasei politice? Am eliminat de pe listă intelectualii, atâţia câţi erau, şi-am adus cu marfarul uninominalului toate ciurucurile, toţi sfertodocţii şi cârnăţarii, care cred că, dacă le-a crescut contul şi-şi pun o haină mai spălată sau papagalicesc şi ei nişte vorbe deştepte, pot sa-şi ascundă extracţia umilă. Nu spun că vechiul Parlament nu avea o grămadă de impostori, dar, de bine, de rău, acolo mai existau profesori universitari doctori, oameni de carte, pentru că, repet, Parlamentul nu este şantier naval şi nu este nici port. Este cea mai importantă instituţie a democraţiei, mai importantă decât aşa-zisa instituţie a preşedintelui-jucător, care nu aparţine democraţiei, ci îi aparţine doar lui Băsescu. Ideal ar fi ca în Parlament să ajungă crema societăţii, cei mai buni din domeniile lor. Dar noi suntem departe de orice ideal.
Mulţi se bucură că prin acest sistem de vot se dă o lovitură veteranilor politicii, hârşiţi în rele, şi se face pârtie pentru cei tineri, care altfel n-ar fi avut acces la asemenea funcţii. Păi foarte bine, să se facă pârtie pentru orice vârstă, dar să nu fie pârtia idioţilor. Aceasta este de fapt problema. Calitatea morală şi intelectuală este în continuă degradare în România. Dacă tinerii şmecheri, cu pile, băieţii de bani gata sau celebrii de acum Prigoană, Vanghelie, Becali sunt noul val în politică, atunci vom adânci şi mai mult criza de capital uman. În această criză, România este demult, iar de aici decurg şi celelalte crize.
Dincolo de aceste aşteptări lipsite de prea mari speranţe, mai merită spus că aceste alegeri au aruncat în aer dezbaterea ideologică şi doctrinară, principiile politice n-au mai fost reprezentate însă din acest bâlci ieftin, cel mai mult de suferit a avut problema naţională. Derizoriul politicii de campanie uninominală n-avea cum să mai cuprindă această idee.

Sondajele sunt şi nu sunt de luat în seamă, dar, până la urma urmei, alt barometru nu există, deocamdată. Iar dacă ele se vor confirma pe 30 noiembrie, iar UDMR-ul va avea 5%, şi, în schimb, vom rămâne fără partid cu replică naţionalistă în Parlament, atunci putem spune că pe pârtia idioţilor pe care-şi vor da drumul mulţi, vor schia fericiţi întru autonomie şi Marko, şi Tokes...