Trebuia să fie Anul Preşedintelui. Nu puţini au fost cei care l-au botezat astfel, din start, fără nici o ezitare. Anul crucial pentru cariera lui Traian Băsescu în fruntea statului se dovedeşte, însă, mult mai tumultuos decât ne-am fi aşteptat. Atacurilor frontale ale Opoziţiei şi ale liberalilor li se adaugă, acum, jocul de fineţe al premierului Tăriceanu, ceea ce dă un plus de subtilitate unui meci din ce în ce mai palpitant. Cum va ieşi preşedintele-jucător dintr-un joc care începe să se desfăşoare după alte reguli decât cele fixate la Cotroceni? Evoluţia preşedintelui din primele cinci săptămâni ale lui 2007 este una neaşteptat de slabă şi de contradictorie. Pentru prima dată, Băsescu a fost luat prin surprindere, şi nu o singură dată, ci în mod repetat. Ministrul de Externe a fost nevoit să plătească pentru defavorizarea premierului în confruntarea cu şeful statului, PSD a ieşit spectaculos la rampă cu propunerea de suspendare, clasa politică în ansamblul ei a pus tunurile pe Cotroceni, iar primul-ministru, după ce şi-a apărat cu dinţii, vreme de doi ani, poziţia de şef al Executivului, permanent ameninţată de preşedinte, a ieşit la contraatac, fiind pe cale, acum, să joace un rol ce nu figurează în fişa postului său, dar pe care Traian Băsescu l-a abandonat mizând totul pe o altă carte decât cea îngăduită de Constituţie. Tăriceanu a speculat prompt vidul de autoritate morală creat de un preşedinte avid de putere personală. Legea fundamentală îi atribuie primului om în stat rolul de mediator, însărcinându-l să fie un factor de echilibru. Orice altceva a fost Băsescu, numai arbitru nu. Abandonat de preşedinte, rolul a fost asumat cu nonşalanţă de un premier care a învăţat să joace în forţă tocmai de la rivalul său. Este una din explicaţiile surprinzătoarelor solicitări adresate de Tăriceanu. Una, pe adresa Opoziţiei, căreia i-a cerut să-şi tempereze elanul prezidenţial şi să o lase mai moale cu suspendarea, până după alegerile europene, iar cealaltă chiar lui Băsescu, pe care l-a somat să nu mai încalce Constituţia şi să nu mai insulte Parlamentul. Momentul ales de premier e foarte interesant. PSD e obligat să meargă până la capăt cu suspendarea, orice renunţare la o iniţiativă lansată cu surle şi trâmbiţe fiind echivalentă cu sinuciderea politică. Dar există voci care spun că un Traian Băsescu întărit de o victorie într-un referendum este mult mai periculos decât un Băsescu slăbit de pumnii încasaţi de la toţi cei pe care, până acum, el i-a ţinut în corzi. La rândul său, şeful statului nu poate risca să se lase târât într-o procedură cu un deznodământ totuşi incert. Dacă Parlamentul votează suspendarea, câţi îi vor mai rămâne alături până la confirmarea sau demiterea prin vot popular? Ce putere ar mai avea un personaj cu sabia lui Damocles deasupra capului, într-o ţară în care loialitatea este condiţionată de deţinerea puterii? Gestul lui Tăriceanu, de forţă în planul imaginii proprii, face atât jocul PSD-ului, cât şi cel al preşedintelui. În plus, dacă ar merge alături de PSD, până la capăt, pe calea suspendării, Tăriceanu ar risca în mai multe situaţii: preşedintele întărit i-ar face vânt, iar o demitere a şefului statului l-ar plasa la mâna PSD-ului, care s-ar putea dezbăra uşor de el. În oricare din cele două situaţii, liderul PNL ar pierde masiv din simpatia electoratului său, din cauza cârdăşiei cu PSD. Apelul zis al „intelectualilor” - în afară de faptul că e o mostră mizeră de slugărnicie ordinară a pretinsului „telectual” român în faţa puterii ce-i aruncă un os de ros - poate fi privit şi ca un avertisment în acest sens. La urma urmei, nu asta îşi doreşte Băsescu, să apară în chip de arhanghel străjuit de popor şi de intelighenţie, în lupta cu balaurul corupţiei? Iată de ce preşedintele şi PSD-ul pot răsufla mai uşor după apelul împăciuitor al premierului, care, la rândul său, iese întărit prin asumarea unor atribute ale instituţiei prezidenţiale. Toate acestea, însă, doar pe moment. De la datul cu parul s-a trecut la jocuri subtile, cu bătaie mai lungă şi, implicit, cu finalitatea amânată până când va vrea cel care va ieşi mai întărit din această competiţie.