Guvernul a făcut... Boc
„Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului" au fost cuvintele istorice prin care premierul Emil Boc iese pe uşa din dos din istorie. Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat premier interimar pe Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei.
Lideri PDL au declarat că varianta pe care o vor prezenta la negocierile cu UDMR este tot Cătălin Predoiu, care satisface atât cererea preşedintelui, nefiind membru PDL, cât şi cea a aliatului maghiar. Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor opoziţiei că România nu îşi permite alegeri anticipate şi prelungirea instabilităţii şi că doreşte instalarea imediată a unui guvern. Premierul demisionar le-a mulţumit românilor pentru "eforturile făcute" şi a subliniat că "nu se agaţă de putere". "Le mulţumesc românilor pentru că au salvat România, au salvat economia şi ţara de la colapsul economic. Politicienii doar şi-au făcut datoria. România s-a însănătoşit din punct de vedere economic. Noi am făcut curăţenie, am făcut ordine în finanţele ţării", a declarat Boc în ultima şedinţă de Guvern prezidată în calitate de premier. În prima s-a intervenţie în calitate de premier interimar, Predoiu a spus că Guvernul se va asigura că administraţia funcţionează în continuare în mod normal şi nu va adopta decât hotărâri, nu ordonanţe, ordonanţe de urgenţă sau proiecte de legi. "Solicit tuturor celor care lucrează în aceste instituţii să îşi continue activitatea cu competenţă, calm, legalitate şi bună-credinţă. Cetăţenii trebuie serviţi indiferent de situaţia politică", a spus Predoiu într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria. El a arătat totodată că doreşte să transmită şi pieţelor externe mesajul că stabilitatea economică este asigurată. "Pieţele economice şi financiare internaţionale, precum şi partenerii noştri externi trebuie să primească chiar din aceste momente mesajul că România rămâne stabilă, guvernabilă şi îşi continuă drumul către stabilitate politică şi dezvoltare economică", a spus Predoiu. El a mai arătat că, imediat după demisia lui Boc, a acceptat postul de premier interimar, nu înainte de a-şi cântări suficient competenţele şi puterile, şi a afirmat că este dispus să lucreze în Guvern cu orice funcţionar competent şi care lucrează cu bună-credinţă.
Demisia şi alegeri anticipate
La consultările de la Cotroceni dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii opoziţiei s-au vorbit limbi diferite. În timp ce preşedintele doreşte un guvern politic cu prim-ministru independent, opoziţia solicită alegeri anticipate. Evitarea anticipatelor ar perpetua instabilitatea politică până la sfârşitul anului, crede preşedintele PSD, Victor Ponta. El a spus că dacă s-ar organiza alegeri parlamentare anticipate, aşa cum doreşte opoziţia, în luna iunie România ar putea avea şi o nouă administraţie locală, dar şi un nou Parlament legitim ales, precum şi un nou Guvern care să ia măsurile economice pentru a evita ca România să eşueze. La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu a spus, după consultările cu şeful statului, care au durat 10 minute, că USL i-a cerut lui Traian Băsescu demisia, iar acesta a răspuns că nu demisionează, acum, când a demisionat premierul, preşedintele invocând necesitatea stabilităţii. Liderul PNL a spus că a fost o întâlnire scurtă şi destul de clară. "I-am spus că, din punctul nostru de vedere, cea mai bună, sănătoasă, rezolvare a crizei politice ar fi ca după pasul înâinte făcut de domnul Boc e ca şi domnia sa să demisioneze. Ne-a spus că nu demisionează tocmai acum, când a demisionat şi premierul Boc, adică pe aceeaşi teorie a stabilităţii", a spus liderul liberal.
Nici UDMR nu exclude anticipatele
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea va susţine nominalizarea unui premier politic, care are şi va avea o responsabilitate politică, nu un om care vine din lumea finanţelor sau din cea a multinaţionalelor. „Nu e o situaţie extraordinară, suntem în limitele constituţionale, în care un premier anunţă demisia şi depune mandatul şi înseamnă că trebuie nominalizată o persoană care să obţină votul de învestitură. Eu cred că nu este cazul să vorbim despre un premier tehnocrat, trebuie să fie un om cunoscut în lumea partidelor politice, un om care a făcut politică, care are şi va avea o responsabilitate politică, şi nu un om care vine din lumea finanţelor sau din cea a multinaţionalelor, un om care nu are nicio responsanbilitate politică. Până când nu vom cunoaşte persoana premierului desemnat, nu intru în speculaţii" a spus Hunor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.