Guvernul Ponta III
Premierul Victor Ponta a anunţat ieri după-amiază componenţa noului Cabinet, din care fac parte reprezentanţi ai PSD, PC, UNPR, UDMR şi independenţi. Surprizele noului Guvern sunt Ioana Petrescu, fost consilier al primului-ministru şi care va fi noul ministru al Finanţelor, precum şi Gabriela Szabo, ministru al Tineretului şi Sportului.
Premierul Ponta a anunţat componenţa noului Guvern la finalul negocierilor cu UDMR şi la o săptămână după ruperea USL şi plecarea PNL de la guvernare. Astfel, prim-ministrul Victor Ponta va fi secondat de patru vicepremieri: Liviu Dragnea (PSD), care deţine şi portofoliul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Gabriel Oprea (UNPR), care în noul Guvern va prelua şi conducerea Ministerului de Interne, Daniel Constantin (PC), care rămâne şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv Kelemen Hunor (UDMR), care preia Ministerul Culturii. Lista miniştrilor din noul cabinet este următoarea: Ioana Petrescu - ministrul Finanţelor Publice, Titus Corlăţean - ministrul Afacerilor Externe, Mircea Duşa - ministrul Apărării Naţionale, Robert Cazanciuc - ministrul Justiţiei, Remus Pricopie - ministrul Educaţiei Naţionale, Eugen Teodorovici - ministrul Fondurilor Europene, Nicolae Bănicioiu - ministrul Sănătăţii, Constantin Niţă - ministrul Economiei, Dan Şova - ministrul Transporturilor, Rovana Plumb - ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Korodi Attila - ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Răzvan Cotovelea - ministrul pentru Societatea Informaţională, Gabriela Szabo - ministrul Tineretului şi Sportului, Eugen Nicolicea - ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Bogdan Stanoevici - ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Doina Pană - ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Liviu Voinea - ministrul delegat pentru Buget, Florin Jianu - ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Răzvan Nicolescu - ministrul delegat pentru Energie, Mihnea Costoiu - ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Aurelia Cristea - ministrul delegat pentru Dialog Social. Noua structură a Guvernului, care ar putea să primească votul de învestitură azi în Parlament, a fost deja contestată de preşedintele Băsescu, acesta anunţând că este posibil să facă o sesizare la Curtea Constituţională. Înainte de anunţarea noului Cabinet, liderii USD şi UDMR au semnat un acord prin care Uniunea se angajează să susţină Guvernul României asigurând majoritatea parlamentară. Părţile se angajează, de asemenea, să promoveze iniţiativele politice referitoare la modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativ teritorială a României, ţinând cont de tradiţiile, cultura şi istoria diferitelor zone ale ţării, reglementarea problemei drepturilor culturale ale minorităţilor naţionale. Acordul mai prevede reprezentarea proporţională a cetăţenilor de etnie maghiară în instituţii la nivel judeţean şi local, dar şi soluţionarea problemei înfiinţării liniei maghiare prin departamente separate la UMF Târgu Mureş. De asemenea, se vor lua măsuri guvernamentale pentru punerea în aplicare a prevederilor legii privind ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare. În plus, acordul menţionează că Guvernul va sprijini în continuare adoptarea proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale din România, iar Guvernul va sprijini financiar Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale. Acordul mai prevede că se va accelera procesul de restituire a imobilelor cultelor religioase. De asemenea, părţile vor susţine promovarea unei iniţiative parlamentare cu privire la posibilitatea autorităţilor locale de a arbora pe instituţiile proprii steaguri ale unităţilor administrative teritoriale pe care le reprezintă. Acordul mai prevede continuarea lucrărilor la Autostrada Transivania, tronsoanele de la Câmpia Turzii la Târgu Mureş şi soluţii pentru continuarea lucrărilor de la Gilău la Oradea, dar şi promovarea unor legi de introducere a sistemului after-school şi a mesei calde pentru elevi. Părţile au mai convenit continuarea procesului de descentralizare, dar şi asigurarea resurselor financiare necesare pentru bugetele locale în vederea funcţionării eficiente a administraţiei publice locale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.